Nepotul lui Stalin dă Parlamentul rus în judecată

210
< 1 min citire
Nepotul lui Stalin dă în judecată Parlamentul rus, pentru o rezoluție privind masacrul de la Katyn
Nepotul lui Stalin vrea și despăgubiri de 100 milioane de ruble (3,25 milioane de dolari), care să fie plătite de cei 342 de parlamentari care au votat rezoluția care spune că bunicul său este vinovat pentru masacrul de la Katyn.
Evgheni Djugașvili, nepotul lui Stalin, va da în judecată Parlamentul rus pentru "defăimarea" bunicului său, după ce acest organism a emis o rezoluție în care îl acuză pe Stalin în legătură cu masacrul de la Katyn din 1940, relatează Radio Polonia. Potrivit Partidului Comunist rus, Evgheni va intenta acțiunea la Curtea Supremă, vineri.
"În rezoluție se spune că bunicul meu, Iosif Stalin, este vinovat pentru masacrul din Katyn, ceea ce nu este conform realității și lezează onoarea și demnitatea bunicului meu", a spus Evgheni, 73 de ani. El susține că documentele care ar spune că Stalin a ordonat masacrul din Katyn au fost fabricate și că naziștii sunt cei care au ucis ofițerii polonezi - linia oficial susținută de URSS până în 1990.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0351 secunde