Nicușor Dan, felicitat de Netanyahu pentru victoria în alegeri. Premierul îl invită oficial în Israel

311
1 min citire
Nicușor Dan, felicitat de Netanyahu pentru victoria în alegeri. Premierul îl invită oficial în Israel - israel-1747926048.jpg
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, l-a felicitat public pe Nicușor Dan pentru alegerea sa în funcția de președinte al României, exprimându-și speranța unei colaborări strânse între cele două țări. Mesajul a fost transmis într-o postare oficială pe Facebook, în care Netanyahu a subliniat importanța prieteniei dintre Israel și România.
Felicitări președintelui ales Nicușor Dan pentru victoria în alegeri. Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a consolida și mai mult marea prietenie dintre România și Israel", a scris premierul israelian.
Mesajul public a fost dublat de o interacțiune cu dr. Zvika Berkovici, medicul personal al lui Benjamin Netanyahu, aflat zilele acestea într-o vizită oficială în România. Acesta a avut o întâlnire „deosebit de caldă” cu președintele ales Nicușor Dan, ocazie cu care i-a reiterat felicitările și dorința de a aprofunda parteneriatul bilateral.
Pe durata vizitei sale la București, dr. Zvika Berkovici a avut și o întrevedere cu premierul interimar al României, Cătălin Predoiu, context în care s-a discutat despre continuitatea relațiilor bilaterale și despre perspectivele cooperării pe multiple planuri, inclusiv în domeniile medical, educațional și tehnologic.
Campania electorală pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale a fost marcată de un moment tensionat de la singura dezbatere dintre Nicușor Dan și George Simion. Actualul președinte a afirmat că ar respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională pe numele lui Netanyahu, în cazul în care acesta ar vizita România, scrie stiripesurse.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0353 secunde