Noi sancţiuni occidentale contra Belarusului, după patru ani de la alegerile prezidenţiale contestate

147
< 1 min citire
Noi sancţiuni occidentale contra Belarusului, după patru ani de la alegerile prezidenţiale contestate - 1-1723364721.jpg
SUA, Regatul Unit şi Canada au anunţat o nouă serie de sancţiuni contra unor persoane şi entităţi din Belarus, ca răspuns la încălcările drepturilor omului în această ţară şi la facilitarea invadării ilegale a Ucrainei de către Rusia, transmite agenţia AFP.
Noile sancţiuni anunţate de Washington vizează persoane şi entităţi care au participat la punerea în funcţiune a unei reţele prin care să fie ocolite sancţiunile deja în vigoare, în special măsurile prin care se încerca împiedicarea Rusiei să achiziţioneze componente necesare pentru echipamentele sale militare, precizează autorităţile americane.
Aceste sancţiuni vizează 19 persoane şi 14 entităţi, precum şi avionul oficial al preşedintelui belarus. Este vorba despre majoritatea companiilor de transport aerian, de logistică sau electronică, precum şi de liderii lor.
La rândul său, sancţiunile britanice vizează trei persoane şi trei entităţi, iar cele adoptate de Canada 10 persoane şi şase entităţi.
Aceste măsuri se integrează într-o serie de sancţiuni anunţate de UE cu obiectivul de a consolida sancţiunile adoptate după realegerea contestată, în urmă cu patru ani, a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0554 secunde