Ministrul desemnat al Justiției, Norica Nicolai, a declarat, ieri, că a primit mandat din partea conducerii liberale să găsească modalitățile pentru limitarea efectelor corupției, motiv pentru care o prioritate va fi elaborarea unei strategii
de prevenire a corupției.
"Am primit acest mandat să găsesc cele mai bune formule pentru a limita efectele corupției. O principală preocupare a mea este elaborarea, pentru prima oară în România, a unei strategii de prevenire a corupției", a declarat Nicolai, care a explicat că România este singura țară europeană care nu are o astfel de strategie. Vicepreședintele PNL a menționat că primul pas pe care-l va face va fi evaluarea legislației relevante în bătălia contra corupției "pe care PNL este motivat să o susțină".
Norica Nicolai a adăugat că, alături de echipa de la minister, va reuși să stabilizeze "declinul de imagine a justiției românești". "Doresc ca justiția să fie realizată în forul ei de realizare, în sala de judecată, nu îmi doresc o justiție de operetă, o justiție de paradă, îmi doresc o justiție respectată de toți cetățenii și în care oamenii să aibă încredere", a subliniat vicepreședintele PNL.
Pe de altă parte, Nicolai a afirmat că nu vrea să-și imagineze cineva că va fi un ministru partizan sau că va conduce ministerul "în beneficiul neapărat strict politic". "Voi ține neapărat ca acest mandat al Guvernului Tăriceanu să se finalizeze cu proiectele majore de codificare, ca România să aibă un Cod Penal", a explicat Nicolai, care a comentat faptul că, după 17 ani se lucrează după Codul din 1968, cu modificări. Vicepreședintele PNL a subliniat că nu este adepta legiferării prin ordonanțe de urgență, ci prin dezbatere parlamentară și publică.
"Principiile sunt vitale"
Norica Nicolai a menționat că va respecta CSM. "Consider că fiecare comunitate profesională trebuie condusă de reprezentanții ei, care cunosc foarte bine situația, care exercită această conducere cu bună credință", a afirmat vicepreședintele PNL.
Întrebată despre relația cu DNA, senatorul PNL a declarat că nu face parte din categoria oamenilor politici care au dispute cu persoane. În opinia acesteia, "principiile sunt vitale", iar CSM și Parchetul vor face o evaluare a activității, în condițiile în care interesul este ca DNA să fie eficient. În plus, Nicolai a afirmat că nu dorește ca instituțiile să fie compromise prin promovarea publică a unor cauze care ulterior sunt restituite, iar prin colaborarea cu CSM-ul și Parchetul General, justiția românească va face un pas spre competența profesională.
Vicepreședintele PNL a menționat că, în ceea ce privește legea responsabilității ministeriale, este necesară o discuție în Parlament cu toate comisiile implicate, deoarece există prevederi constituționale clare, care spun care sunt decidenții politici care au dreptul de a cere urmărirea penală a unui ministru - Parlamentul și președintele. Norica Nicolai a vorbit despre necesitatea unei legi eficiente, care să garanteze că nu vor exista abuzuri în sesizările penale și în procesele derulate în curs.
Justiție pentru toți
"Din punctul meu de vedere, CCR a avut dreptate când a susținut că magistrații nu pot fi implicați în niciun fel de activitate extraprofesională, cu excepția celei didactice", a afirmat Nicolai, referindu-se la decizia de neconstituționalitatea a ordonanței lui Chiuariu, în urma căreia a fost desființată comisia prezidențială.
Norica Nicolai le-a mulțumit colegilor pentru suportul acordat și a explicat că, la decizia de accepta funcția, decisivă a fost opinia colegilor de partid. Liderul PNL a mai precizat că va milita pentru găsirea unui sprijin din partea statului pentru realizarea unei justiții pentru toți, inclusiv pentru cei care nu au posibilități materiale.
Membrii Biroului Politic Central al PNL au desemnat-o pe Norica Nicolai drept ministru al Justiției, cu 28 de voturi pentru și doar un vot împotrivă, surse liberale afirmând că Dan Radu Rușanu ar fi fost singurul care s-a opus nominalizării colegei sale.
Vicepreședintele PNL, senatorul Norica Nicolai, va ocupa portofoliul Justiției, după ce Tudor Chiuariu a demisionat la începutul săptămânii trecute. Nicolai a fost susținută de vicepreședinții liberali cu greutate, precum Crin Antonescu, Ludovic Orban sau Puiu Hașotti, candidatura sa având însă și sprijinul președintelui Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu. Procuror de formație, Nicolai este și una dintre cele mai puternice voci ale partidului și a făcut parte și din comisia juridică a Senatului.