Într-un oraș plin de gunoaie

Nou-născuții și decedații plătesc taxa de habitat

1935
3 min citire
Nu ne putem mândri nici în timpul verii că avem un oraș prea curat. În această iarnă, însă, colectarea gunoiului de la populație a lăsat foarte mult de dorit. În cartierele Brătianu, Coiciu spre exemplu, mașinile firmei Polaris au trecut abia ieri după aproape două săptămâni. Evident, reprezentanții firmei se apără și spun că n-au putut intra din cauza zăpezii, dar nu tot ei aveau obligația să deszăpezească străzile?
Constanța nu are pubele de colectare ecologice, iar acolo unde acestea există sunt ale firmelor private. Cu toate acestea, reprezentanții Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) au demarat o campanie de verificare și identificare a persoanelor care locuiesc în orașul Constanța în vederea impunerii la taxa de habitat. Cuantumul taxei este de trei lei pe lună de persoană.
Pentru început, au fost solicitate date de la Serviciul de Stare Civilă, Serviciul de Evidență a Populației, asociațiile de proprietari, pentru a confrunta cu situația existentă în baza de date. În a doua parte a campaniei, echipe de inspectori din cadrul SPITVBL vor merge pe teren pentru urmărirea corectitudinii declarării numărului de persoane existente în fiecare imobil.
În urma acțiunii desfășurate, toți constănțenii care nu plătesc această taxă vor fi obligați să achite taxa de habitat pe cinci ani în urmă, așa cum a precizat Virginia Ștefănică, directorul executiv al serviciului.
Două taxe pentru același serviciu
Pe lângă această taxă, impusă pentru colectarea și transportul reziduurilor menajere din recipienți proprii sau închiriați de la firma de salubritate (containere, europubele, etc.), pentru depozitarea și neutralizarea acestora la rampa ecologică Ovidiu, constănțenii mai achită o taxă de gunoi percepută de asociațiile de proprietari, care este încasată pentru plata chiriei containerului în care sunt depozitate gunoaiele menajere.
Într-un comunicat adresat redacției se precizează faptul că taxa de habitat trebuie să fie achitată de toți locuitorii orașului, inclusiv nou-născuți și chiriașii cu sau fără forme legale.
Pentru scăderea de la plata taxei de habitat contribuabilul va depune, la agenția fiscală, în termenul legal de 30 de zile, o declarație sub sancțiunile aplicate faptei de fals în actele publice însoțită de actele doveditoare care să ateste că persoana nu mai locuiește în orașul Constanța.
Printre actele doveditoare agrea-te se numără: pentru blocuri - adeverința de la asociațiile de proprietari, pentru case - declarațiile pe propria răspundere de la doi vecini în care să se menționeze faptul că persoana nu mai locuiește în imobil.
Scăderea de la plata taxei de habitat se va face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se depune cererea. În caz de deces, scăderea taxei de habitat se efectuează cu data de întâi a lunii următoare apariției acestei situații și necesită depunerea copiei după certificatul de deces.
Cine nu plătește taxa de habitat
Sunt scutiți de la plata taxei de habitat veteranii de război, beneficiarii Decretului-Lege nr. 118/1990 și Legii nr. 189/2000, văduvele de război și văduvele veteranilor de război nerecăsătorite.
Scutirea de la plata taxei de habitat se acordă pe baza cererii contribuabililor, începând cu luna următoare celei în care persoanele în cauză prezintă acte doveditoare care se ateste situația respectivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0314 secunde