Nouă persoane, între care doi copii, au fost rănite, în această după-amiază, într-un accident produs în cartierul Mihai Bravu, din Ploiești, după ce un BMW a intrat într-o intersecție fără să aibă prioritate și a lovit un microbuz în care se aflau 19 persoane, care s-a răsturnat, informează Mediafax.
Potrivit reprezentanților Poliției Rutiere Ploiești, nouă persoane au fost rănite, luni după-amiază, într-un accident produs pe strada Roșiori din cartierul Mihai Bravu, din Ploiești, două dintre victime fiind copii.
Toți răniții au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești.
Conform martorilor, un BMW cu numere de Italia a intrat cu viteză într-o intersecție fără a încetini la relantisorul amplasat pe carosabil înaintea indicatorului "STOP" și fără a opri la acest indicator. Mașina s-a izbit violent de un alt autoturism Ford și de un microbuz care efectua transport de persoane, în urma impactului microbuzul fiind răsturnat pe o parte.
Opt persoane din microbuz și șoferița Fordului au fost duse cu ambulanțele la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean din Ploiești.
Conform șoferului microbuzului, în mașină se aflau 18 pasageri.
În momentul în care Poliția a sosit la fața locului, șoferul BMW-ului, care se pare că este vinovat de producerea accidentului, nu a fost de găsit. Martorii spun că atât el, cât și pasagerul din dreapta au ieșit din mașina grav avariată și au fugit, deși unul dintre ei este rănit la un braț.