OCDE sprijină Bruxelles- ul în demersul său de reformă a sectorului energiei

253
3 min citire
OCDE a apreciat într-un raport publicat ieri că reforma industriei rețelelor în Europa este o "prioritate", în special în domeniul energiei, pentru care aceasta susține proiectul de reformă propus de Comisia Europeană, informează AFP.
Industria rețelelor unde "liberalizarea a fost cel mai intensă" ca de exemplu transportul aerian și telecomunicațiile, au obținut avantaje substanțiale în ceea ce privește scăderea prețurilor și ameliorarea serviciilor pentru consumatori și celelalte companii", a indicat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Dar "trebuie să se deschidă mai mult piața energetică, a gazului, a transporturilor, a taxelor și serviciilor poștale", a mai comentat OCDE.
Piețele energetice, în special, trebuie să devină transnaționale și să fie mai deschise concurenței, pentru ca prețurile să scadă și pentru ca securitatea aprovizionării să se consolideze. Directivele pentru electricitate și gaz adoptate în 2003 conțineau un anumit număr de măsuri importante și ofereau mai ales tuturor clienților libertatea de a-și alege furnizorul până în iulie 2007, însă ele nu au fost implementate corect de către statele membre, a mai precizat organizația.
Giganții sectorului, integrați vertical, pot până la urmă să se comporte într-o manieră neloială față de concurenții lor, să îi excludă pe cei care doresc să intre pe piață și chiar să controleze prețurile. Concurența importurilor este și ea scăzută deoarece interconexiunile sistemelor energetice transfrontaliere sunt insuficiente, iar participarea statului poate să afecteze concurența.
Astfel, prioritatea trebuie să fie aceea de a crea piețe integrate la nivelul întregii Uniuni sau pe regiuni, așa cum au făcut statele nordice, a precizat OCDE, care susține poziția Comisiei Europene.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0308 secunde