Onaca ia Constanța la pas pentru a se întâlni cu oamenii

507
3 min citire
Cetățenii cartierului IC Brătianu au primit vizita senatorului Dorel Constantin Onaca, candidatul PD-L pentru funcția de primar al Constanței. Atenția s-a centrat asupra complexului agroalimentar "Doi Cocoși", care se confruntă cu multiple probleme.
Locuitorii zonei vizitate se plâng de starea cartierului care, atunci când plouă, se inundă din cauza canalizărilor vechi. "Când a fost ploaia aia mare, ne-au căzut casele; la înecul ăla grozav, apa ne era până la gât! Ce ne-om face dacă mai dă peste noi încă o dată valul? Când plouă, intri cu barca în cartier, când nu plouă, îți rupi mașina în două prin hârtoape", susține un locuitor al zonei.
Cu acest prilej, senatorul și-a prezentat proiectele prin care vrea să dezvolte infrastructura edilitara a orașului și principalele utilități publice.
Un alt punct al campaniei a fost atins la Casa de Cultură, într-o întâlnire cu membrii Uniunii asociațiilor de proprietari Constanța. Conform lui Onaca, RADET ar fi transformat multe asociații de proprietari în datornici cu penalități de întârziere. Astfel, senatorul a continuat demersul inițiat săptămâna trecută prin care se încearcă scutirea asociațiilor de proprietari de la plata penalităților de întârziere, însumând 1 miliard de lei vechi.
Drept urmare, senatorul Dorel Onaca a înaintat, la începutul acestei săptămâni, o interpelare adresată premierului Călin Popescu Tăriceanu pe acest subiect. Concret, candidatul PD-L atrage atenția asupra faptului că "în perioada 2001-2004, pentru motive necunoscute, RADET nu a calculat și facturat penalități de întârziere la plata facturilor de către asociațiile de proprietari, cu toate că avea această obligație conform legislației în vigoare" și îi cere premierului să intervină pentru a remedia cât mai repede situația.
Locuitorii din Medeea se plâng de starea drumurilor
Tot în cadrul întâlnirilor cu oamenii Constanței, Dorel Onaca s-a întâlnit cu locuitorii din cartierul Medeea. Constănțenii și-au expus nemulțumirile legate de starea deplorabilă a străzilor, de canalizările colmatate, de inexistența unei piețe. Totodată, ei au criticat funcționarea cu deficiențe a sistemului public de iluminat din zonă, dar și desființarea magazinelor din apropiere. Mai mult decât atât, bătrânii care locuiesc în cartier, s-au plâns de faptul că nu au de unde să-și procure medicamentele, și asta pentru că nu au, în zonă, o farmacie.
O altă problemă invocată de constănțeni a fost acordarea discriminatorie de locuințe pentru tineri. Din acest punct de vedere, Onaca a explicat celor prezenți că intenționează, prin intermediul unui program care are la bază un parteneriat pentru accesarea fondurilor europene, să facă astfel încât toți constănțenii, indiferent de vârstă, să beneficieze de locuințe disponibile la preț mic.
Onaca vrea să facă șoseaua de coastă dinspre mare
Candidatul PD-L la funcția de primar al orașului Constanța, senatorul Dorel Onaca, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă că va susține construirea șoselei de coastă, însă nu în forma propusă de edilul Radu Mazăre. Onaca spune că actualul proiect pe care vrea să îl implementeze municipalitatea este "depășit", fiind propus inițial acum 40 de ani.
Candidatul democrat-liberal a declarat că soluția cea mai indicată, pe care el o va pune în practică dacă va ajunge primar, este construirea șoselei dinspre mare spre uscat, pentru a proteja țărmul de presiunea exercitată la folosirea utilajelor grele. Onaca susține că s-a consultat cu mai mulți specialiști care i-au indicat că soluția este viabilă. Proiectul final va fi prezentat de trei institute de proiectări, costul ridicându-se la 7 milioane de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.033 secunde