ONU: Femeile şi copiii au reprezentat aproape 70% din morţii din Gaza

138
< 1 min citire
ONU: Femeile şi copiii au reprezentat aproape 70% din morţii din Gaza - onu-1731254950.jpg
Femeile şi copiii au reprezentat aproape 70% din morţii din Fâşia Gaza în perioada noiembrie 2023 - aprilie 2024, afirmă ONU, după o numărătoare parţială a victimelor războiului purtat de Israel împotriva mişcării palestiniene islamiste Hamas, transmite agenţia AFP.
Noul raport al Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului detaliază de asemenea o gamă largă de încălcări ale dreptului internaţional, care în mare parte ar putea echivala cu crime de război, crime împotriva umanităţii şi poate chiar genocid.
Oficiul ONU pentru Drepturile Omului a verificat 8.119 din cele peste 34.500 de persoane care ar fi fost ucise în primele şase luni de război, constatând că aproape 70% erau copii şi femei.
Credem că acest lucru este reprezentativ pentru distribuţia numărului total de decese. O proporţie asemănătoare cu cea dată de autorităţile din Gaza", a declarat purtătoarea de cuvânt a oficiului, Ravina Shamdasani.
Potrivit Înaltului Comisariat, proporţia de femei şi copii arată o încălcare sistematică a principiilor fundamentale ale dreptului internaţional umanitar, în special distincţia şi proporţionalitatea. Dintre decesele verificate, 3.588 au fost copii şi 2.036 femei, se precizează în raport. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0659 secunde