Patru ore de libertate și un nou dosar penal pentru deținutul care a evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

464
1 min citire
Un bărbat condamnat la trei ani și jumătate de închisoare pentru furt calificat, care își ispășea pedeapsa în regim semideschis la Penitenciarul Poarta Albă, a evadat, ieri, de la un punct de lucru al închisorii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranță Poarta Albă, Gabriel Botezan, lipsa deținutului a fost semnalată luni, în jurul orei 12,15.
Oamenii legii spun că Florin Matei, în vârstă de 30 de ani, a fugit de la punctul de lucru unde își desfășura activitatea.
Bărbatul se afla în regim semi-deschis și lucra la SC Ambient Construct SRL, la intrarea în localitatea Valu lui Traian. A sărit gardul cu care era împrejmuit punctul de lucru și a fugit spre pădurea aflată în apropiere. A fost văzut de un agent de pază care a plecat în urmărirea sa, dar deținutul a reușit să scape în pădure.
Imediat, au fost anunțate Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, Jandarmeria Constanța și Poliția de Frontieră Constanța, care au colaborat cu echipaje formate din cadrele de penitenciar aflate în serviciul de pază și supraveghere la secția exterioară Valu lui Traian și Penitenciarul Poarta Albă.
După patru ore de căutări, Matei a fost prins, în jurul orei 16,00, la o fermă din localitatea Valu lui Traian.
El a fost transportat sub escortă în arestul IPJ Constanța. Potrivit legii, se va alege cu un nou dosar penal pentru evadare și riscă până la cinci ani de închisoare.
Florin Matei se afla la Penitenciarul Poarta Albă deoarece fusese condamnat la trei ani și jumătate pentru furt calificat și ispășise mai puțin de un an din pedeapsă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0346 secunde