Polonia şi Franţa au semnat un tratat privind ajutorul reciproc în caz de ameninţare militară

154
< 1 min citire
Polonia şi Franţa au semnat un tratat privind ajutorul reciproc în caz de ameninţare militară - polonia-1746974950.jpg
Premierul polonez Donald Tusk şi preşedintele francez Emmanuel Macron au semnat, la Nancy, un tratat în care s-au angajat să se ajute reciproc în eventualitatea unei ameninţări militare, informează agenţia AFP.
Pentru mine, chestiunea categoric cea mai importantă este cea a garanţiilor mutuale de securitate. Această clauză de sprijin reciproc în caz de agresiune contra uneia dintre ţările noastre este însăşi esenţa acestui tratat", a spus şeful executivului polonez.
Întrebat despre o eventuală umbrelă nucleară franceză de care Polonia ar dori să beneficieze, Tusk a răspuns că tratatul cu Franţa deschide de asemenea posibilitatea unei cooperări în acest domeniu. El a adăugat că Parisul şi Varşovia vor avea mai multe iniţiative comune menite să aducă pacea în Ucraina, ţară invadată de Rusia vecină în februarie 2022. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0358 secunde