Premierul grec și-a remaniat Guvernul

306
1 min citire
Premierul grec și-a remaniat Guvernul - premierulgrec-1308322746.jpg
Premierul grec, Georges Papandreou, l-a numit vineri pe Evangelos Venizelos în postul de ministru al Finanțelor, în locul lui Georges Papaconstantinou, care devine ministru al Mediului, a anunțat un purtător de cuvânt al Guvernului.
Venizelos, în vârstă de 54 de ani, care a fost de asemenea numit vicepremier, alături de actualul vicepremier Theodoros Panga-los, va trebui să se ocupe de rezol-varea crizei financiare și so-ciale din Grecia și să nego-cieze cu creditorii țării. El era până în prezent ministru al Apărării.
Plecarea lui Papaconstan-tinou din postul său era aș-teptată. Deși apreciat în străinătate, el era criticat de oficiali ai partidului socialist aflat la putere, pentru că le-a impus austeritatea grecilor, pentru a obține un ajutor financiar de la Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional.
Noul ministru al Afacerilor Externe este Stravos Lam-brinidis, în vârstă de 49 de ani, care a fost șeful grupului parlamentar socialist grec în Parlamentul European și un apropiat al lui Papandreou.
Un alt apropiat al lui Papandreou, Panos Beglitis, până în prezent secretar de stat la Ministerul Apărării, devine ministru al Apărării.
Confruntat cu presiunile contra-dictorii ale creditorilor țării și ale cetățenilor, precum și cu refuzul principalului partid de opoziție de dreapta de a forma un Guvern de uniune națională, premierul a anun-țat miercuri seara că va proceda la o remaniere ministerială și că va cere apoi încrederea Parlamentului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0344 secunde