„Avem o asistenţă financiară generoasă, inclusiv prin Planul de Creştere al UE. Obiectivul nostru este să dublăm economia ţării, într-o măsură în care acest lucru să fie simţit de fiecare cetăţean", a declarat premierul moldovean Dorin Recean în cadrul unei întâlniri cu peste 100 de oameni de afaceri, informează agenţia Moldpres.
Şeful Guvernului de la Chişinău a subliniat că sectorul privat este motorul economiei şi că Guvernul va continua să ofere instrumente şi resurse pentru noi investiţii, inclusiv prin Planul de Creştere al Uniunii Europene.
„Obiectivul nostru este să dublăm economia ţării într-un mod care să fie simţit de fiecare cetăţean. Contăm pe sectorul privat, iar guvernul va continua să pună la dispoziţie resurse pentru noi investiţii", a declarat premierul Dorin Recean.
Întâlnirea a oferit mediului de afaceri oportunitatea de a-şi prezenta priorităţile investiţionale, în special în domeniul infrastructurii, şi de a discuta obstacolele care mai împiedică dezvoltarea economică accelerată.
XXX
Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a anunţat că 21 septembrie este ultima zi pentru depunerea cererilor de acreditare a observatorilor la alegerile parlamentare, programate pentru data de 28 septembrie.
Conform sursei citate, pot solicita acreditarea asociaţiile obşteşti, instituţiile de instruire şi cercetare în domeniul electoral din Republica Moldova, autorităţile electorale din străinătate, organizaţiile internaţionale, guvernele statelor străine, organizaţiile neguvernamentale de peste hotare, precum şi experţi internaţionali.
ONG-urile din ţară şi de peste hotare pot depune cereri doar dacă statutul sau actele interne prevăd misiuni de observare a alegerilor, activităţi în domeniul apărării drepturilor omului ori promovarea valorilor democratice.