Sâmbătă,

Președintele Boris Tadici va fi prezent la meciul România-Serbia, jucat la Constanța

721
< 1 min citire
Potrivit Mediafax, președintele sârb, Boris Tadici, va participa, sâmbătă, la Constanța, la meciul de fotbal dintre echipele naționale ale României și Serbiei, desfășurat în contextul calificărilor pentru Cupa Mondială din 2010.
Tadici se va afla, la acest sfârșit de săptămână, într-o vizită oficială în România, eveniment în cadrul căruia va avea întrevederi, la București, cu șeful statului, Traian Băsescu, cu primul ministru Emil Boc, cu președintele Senatului, Mircea Geoană, precum și cu președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase.
În cadrul aceleiași vizite, președintele sârb Boris Tadici va primi și titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Creștine "Dimitrie Cantemir" și va participa la inaugurarea unei expoziții de pictură sârbă la Muzeul Național de Artă.
Sâmbătă, Tadici va depune o coroană de flori la Medgidia, la Monumentul Eroilor Sârbi. Evenimentul este programat în jurul orei 15.00, iar la el vor fi prezente și autoritățile locale, informație confirmată și de reprezentanți ai administrației publice locale din Medgidia.
În seara de sâmbătă, mai exact începând cu orele 20:45, președintele sârb va asista la meciul de fotbal România-Serbia, care va avea loc pe stadionul Farul Constanța, partidă la care va participa și Traian Băsescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0289 secunde