Președintele german, favorit pentru un al doilea mandat

266
< 1 min citire
Președintele german și fost șef al FMI, Horst Köhler, candidează pentru un al doilea mandat sâmbătă, ziua în care germanii vor sărbători 60 de ani de la Constituția fondatoare, relatează AFP.
În acea zi toate orașele germane vor organiza o "Noapte a democrației", iar la Berlin vor avea loc concerte, dezbateri și lecturi publice, la celebrarea a 60 de ani de la Constituția care a fondat Republica Federală Germania.
Festivitățile prevăzute cu aceas-tă ocazie, scrutinul indirect și funcțiile simbolice legate de postul de președinte riscă să aducă scrutinul pe plan secund.
În Germania, președintele este ales de cei 612 deputați din Bundestag, cărora li se adaugă un număr egal de reprezentanți ai celor 16 landuri pentru formarea Adunării federale germane. Vor trebui deci 613 voturi pentru obținerea majorității absolute. Dacă, după două tururi, nimeni nu atinge acest prag, este organizat un al treilea tur, iar cine se clasează pe primul loc este declarat învingător.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde