Președintele iranian Masoud Pezeshkian a promulgat o lege controversată care deschide calea pentru aderarea Iranului la convențiile internaționale împotriva spălării banilor și finanțării terorismului, informează agenția AFP.
Pezeshkian a fost ales anul trecut pe baza promisiunii de a relua dialogul cu Occidentul pentru a obține ridicarea sancțiunilor care paralizează economia iraniană. El a promulgat legea privind aderarea Republicii islamice Iran la Convenția internațională pentru reprimarea finanțării terorismului (CFT), aprobată în ședință în Parlament.
CFT, un tratat al ONU intrat în vigoare în 2002, este unul dintre acordurile internaționale pe care Iranul încearcă să le respecte.
Consiliul de Discernământ, similar unui Consiliu de Stat, a stabilit însă condiții pentru aderarea la CFT.
Administrația Pezeshkian încearcă să aducă țara în linie cu cerințele Grupului de Acțiune Financiară, o organizație internațională, cu sediul la Paris, care monitorizează spălarea banilor și finanțarea terorismului.
Scopul este de a elimina Iranul de pe lista neagră a țărilor sau teritoriilor ne-cooperante, cu scopul de a obține finanțare și de a atrage investitori. Pe lângă Iran, Coreea de Nord și Myanmar se află pe această listă.
Impactul economic imediat al unei posibile eliminări a Iranului de pe lista neagră rămâne însă incert.
Sancțiunile internaționale, în special cele impuse de SUA, rămân principalul obstacol în calea schimburilor financiare și comerciale ale țării.