Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, anunţă redeschiderea totală a frontierei cu Columbia

229
< 1 min citire
Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, anunţă redeschiderea totală a frontierei cu Columbia - venezuelamaduro-1670939343.jpg
Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, a anunţat că frontierele terestre cu Columbia vor fi complet redeschise începând cu 1 ianuarie, în cadrul unui proces început în septembrie prin restabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări, relatează AFP.
Pot să anunţ că vom deschide complet frontiera de vest a Venezuelei cu Columbia pentru trecerea vehiculelor", a precizat preşedintele socialist în cadrul unei declaraţii difuzate de postul public de televiziune.
Facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca anunţurile noastre să fie puse în practică, astfel încât să ne respectăm promisiunea făcută preşedintelui Gustavo Petro de a deschide frontiera la 1 ianuarie", a adăugat Maduro.
Venezuela şi Columbia au început la 26 septembrie un proces de deschidere a frontierei terestre, închisă parţial de şapte ani şi blocată complet de trei ani, după ce Maduro a rupt relaţiile cu Columbia, fostul guvern refuzând să îl recunoască drept şef al executivului după realegerea sa.
După sosirea la putere a lui Gustavo Petro, primul preşedinte de stânga al Columbiei, Nicolas Maduro a încercat să restabilească legătura şi a încurajat redeschiderea frontierelor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.034 secunde