Recursul declarat de Marine Le Pen împotriva interdicţiei de a fi aleasă, respins

101
< 1 min citire
Recursul declarat de Marine Le Pen împotriva interdicţiei de a fi aleasă, respins - 1-1760601683.jpg
Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă din Franţa, a respins recursul declarat de Marine Le Pen, lideră a extremei drepte, împotriva interdicţiei de a candida la următoarele alegeri parlamentare sau prezidenţiale, informează agenţia AFP.
Le Pen a fost declarată ineligibilă în aprilie, în dosarul europarlamentarilor Frontului Naţional, redenumit Adunarea Naţională. Apelul se va judeca în perioada 13 ianuarie - 12 februarie, dar până atunci fosta europarlamentară, în prezent deputată, nu mai poate candida, în eventualitatea unui scrutin anticipat.
În afară de restricţia respectivă, ea a fost condamnată în martie la patru ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, şi la o amendă de 100.000 de euro, pentru deturnare de fonduri publice. Pedepsele nu sunt însă aplicabile imediat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0685 secunde