Avertizare SUA

Risc iminent de atacuri teroriste în orașul kenyan Mombasa

227
< 1 min citire
Statele Unite au avertizat împotriva unei amenințări "iminente" de atentate în Kenya, de această dată în orașul de coastă foarte vizitat de turiști Mombasa, unde au suspendat orice deplasare a oficialilor americani până în iulie.
Într-un mesaj adresat cetățenilor săi și primit sâmbătă de AFP, ambasada Statelor Unite la Nairobi susține că a "primit informații cu privire la o amenințare iminentă de atacuri teroriste la Mombasa", al doilea oraș ca mărime din Kenya.
"Toate deplasările oficialilor americani la Mombasa au fost suspendate până la 1 iulie", adaugă aceasta. "Tot personalul administrativ american trebuie să plece din Mombasa", continuă ambasada.
Statele Unite nu au consulat la Mombasa, dar acest mesaj se adresează personalului care se află în deplasare în oraș.
Avertizarea Washingtonului intervine în timp ce poliția kenyană a anunțat, vineri, că a reținut doi iranieni suspectați de "activități teroriste". Unul dintre ei a fost arestat miercuri, la Nairobi, iar altul joi, la Mombasa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0341 secunde