România are în prezent o rată de respingere a cererilor de viză pentru Statele Unite de 20% și ar trebui să aibă sub 7%-8% pentru a fi acceptată în programul Visa Waiver, a declarat ministrul de Ex-terne Cristian Diaconescu, invitat la videochatul Realitatea.NET.
Întrebat ce lipsește României pentru a fi inclusă în programul american ce permite călătoriile fără vize în Statele Unite, Diaconescu s-a referit la aspectele tehnice. Rata de respingere a României este "în jur de 20%, ar trebui să fie sub 7%-8%", a spus Diaconescu, adăugând că în ultimii ani rata de respingere a scăzut, dar nu destul de rapid.
Potrivit legislației SUA, o țară poate fi scutită de obligativitatea vizelor de călătorie, dacă au fost respinși mai puțin de 10% dintre cetățenii respectivei țări care au solicitat o viză pentru Statele Unite, acesta fiind unul dintre criteriile care pun cele mai mari probleme României. Din iulie, însă, rata de respingere maxim acceptată urmează a fi modificată la 3%, ceea ce, potrivit oficialilor americani, va îngreuna și mai mult situația țărilor care doresc să fie incluse în program.
Visa Waiver permite șederea în SUA pe o perioadă de până la 90 de zile, în scopuri de afaceri și turistice, fără a necesita viză. Din octombrie 2009, în program au fost incluse Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia, Malta și Coreea de Sud, care aveau, toate, rate de respingere sub 10%, pragul de la acel moment.
La întoarcerea dintr-o vizită recentă în Statele Unite, ministrul de Externe își exprimase optimismul că România ar putea fi inclusă în program chiar la sfârșitul acestui an, vorbind la acel moment de o rată de respingere de 25% și de o inițiativă a MAE de a ajuta aplicanții să completeze corect dosarele. Consulul general al SUA la București, James Gray, spune însă că intrarea României în Visa Waiver va fi și mai dificilă începând cu 1 iulie, când plafonul ratei de refuz în care trebuie să se încadreze țara noastră va fi de 3%.
România depune eforturi de mai mult timp pentru a fi inclusă în Visa Waiver și a format la un moment dat, împreună cu alte state est-europene care au aderat la UE în 2004, și o "Coaliție a vizelor". România a semnat, la 3 noiembrie 2008, un document politic de principiu privind aplicarea măsurilor necesare pentru facilitarea accesului în program, care include măsuri privind un schimb mai bun de informații despre călătoriile internaționale și controlul de la frontieră, despre suspecții de terorism, despre pierderea sau furtul pașapoartelor, precum și măsuri legate de prezența și atribuțiile agenților de securitate la bordul aeronavelor.