Rusia împărtășește aspirația României spre dezvoltarea deplină a relațiilor bilaterale, a declarat, marți, ministrul de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, la începerea întrevederii cu omologul său român Titus Corlățean, informează Itar-Tass, citată de Agerpres. Oficialul rus a spus, ulterior, că scutul antirachetă american, ale cărui elemente vor fi instalate și în România, rămâne o problemă nesoluționată.
Lavrov a amintit că, în iulie anul acesta, s-au împlinit zece ani de la semnarea Tratatului de prietenie și cooperare dintre România și Rusia, iar în octombrie se vor marca 135 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări.
"Acesta este un bun prilej pentru a evalua starea relațiilor noastre și perspectivele lor. Remarcăm aspirația României spre o dezvoltare deplină a relațiilor. Împărtășim în totalitate o asemenea abordare", a spus ministrul de externe al Rusiei.
La rândul său, Corlățean a subliniat că aceasta este prima vizită a unui ministru de externe al României la Moscova în ultimii patru ani. "Dorim să confirmăm deschiderea guvernului României pentru continuarea contactelor", a spus Titus Corlățean, citat de Itar-Tass.
Sistemul american de apărare antirachetă rămâne și în prezent o problemă nesoluționată în relațiile dintre Rusia și Organizația Tratatului Atlan-ticului de Nord (NATO), a declarat ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, informează Itar-Tass.
"În timpul întâlnirii, am făcut schimb de opinii cu privire la căile de per-fecționare a sistemelor de stabilitate și securitate din Europa, am discutat problema sistemului american de apărare antirachetă. Aceasta este una dintre problemele care nu au fost soluționate, consultațiile continuă", a spus Lavrov.
În același timp, ministrul rus al afacerilor externe a remarcat "rezultatele pozitive ale cooperării dintre Rusia și NATO în domeniul luptei antiteroriste, pe marginea tematicii afgane și a altor probleme".