Președintele francez Nicolas Sarkozy este pe cale să piardă ratingul maxim triplu A al Franței, calificat anterior de unul dintre consilierii săi drept "o comoară națională", cu exact 100 de zile înainte de alegerile prezidențiale.
Păstrarea ratingului suveran la nivel maxim a fost una dintre prioritățile sfârșitului de mandat al lui Sarkozy.
Dacă informațiile disponibile pe surse guvernamentale se vor confirma, Franța se va decupla de Germania, țară considerată de președintele francez și de guvern drept un model de supraviețuire.
În timp ce Franța va fi probabil retrogradată, Standard&Poor's va menține ratingul "AAA" al Germaniei, cea mai mare economie europeană, ca și calificativele Olandei și Luxemburgului.
Din punct de vedere economic, retrogradarea, în mare parte anticipată, va avea consecințe pentru Franța.
Autoritățile de la Paris trebuie să emită în acest an obligațiuni în valoare de 178 miliarde de euro, iar reducerea ratingului va duce în principiu la dobânzi mai mari.
Din acest motiv, guvernul a încercat vineri să contraatace.
"În prezent, Franța este o valoare sigură, își poate rambursa datoriile, în timp ce noile informații referitoare la deficit sunt mai bune decât ne-am așteptat", a declarat ministrul Bugetului, Valerie Pecresse.
Retrogradarea este în mare parte anticipată de piețe, care au primit informația cu relativă seninătate.
În plan politic, președintele Sarkozy a pregătit terenul în ultimele săptămâni.
" Va fi o dificultate în plus, dar nu insurmontabilă ", a declarat președintele francez pe 12 decembrie, când a evocat pentru prima oară posibilitatea ca Franța să pierdă ratingul triplu A.
Sarkozy, care urmează să își oficializeze candidatura pentru un al doilea mandat la sfârșitul lui februarie sau începutul lui martie, nu pornește ca favorit pentru scrutinul prevăzut pe 22 aprilie, în fața contracandidatului socialist François Hollande, chiar dacă diferența din sondaje este în scădere.
Potrivit unui sondaj efectuat de institutul Ifop în decembrie, 66% dintre francezi consideră că pierderea ratingului maxim "AAA" va avea consecințe grave.