Scandal în Bulgaria, legat de decorarea vicepreședintelui

413
2 min citire
Un scandal public de amploare a izbucnit în Bulgaria în legătură cu decorarea vicepreședintelui bulgar Anghel Marin cu cel mai înalt ordin de stat, Stara Planina, în gradul I, relatează Sofia News Agency.
Vicepreședintele Anghel Marin a anunțat vineri seara că returnează medalia primită la 10 ianuarie de la președintele Gheorghi Părvanov pentru "marea contribuție adusă în serviciul Republicii Bulgaria" atât în calitatea sa de vicepreședinte între 2002 și 2012, precum și ca general al armatei bulgare.
Gestul lui Marin a intervenit după ce anterior premierul Boiko Borisov a declarat că e nedumerit ce realizări a avut Marin - alta decât aceea că a servit ca vicepreședinte - pentru a merita o medalie de stat. Borisov a făcut aceste comentarii vineri, dar și miercuri, în timpul ședinței săptămânale de guvern, după cum au indicat procesele-verbale ale ședinței, date publicității vineri.
Totuși, comentariile sale despre decorarea lui Marin cu cea mai înaltă medalie de stat au intervenit după ce propriul său cabinet a aprobat propunerea ministrului apărării, Aniu Anghelov, de a-i acorda distincția vicepreședintelui.
Vineri seara, vicepreședintele bulgar i-a trimis înapoi premierului Borisov nu numai medalia, dar și decretul pentru decorarea sa, pe care Borisov l-a semnat de două ori. "Am să o reaccept după ce un alt premier, care se dovedește demn de aceasta, mă va nominaliza pentru această distincție", a declarat Marin într-un comunicat publicat pe site-ul Președinției. El a fost deranjat cu precădere de comentariile lui Borisov apărute în stenograma ședinței săptămânale de guvern.
"Stara Planina trebuie să fie considerată cea mai înaltă distincție de stat. Nu știu ce anume a făcut Anghel Marin ca să o merite, nu am nicio explicație. Urmând aceeași logică, toți foștii premieri, vicepremieri trebuie recompensați. Una e să ai o profesie internațional recunoscută, cu totul altceva este să-l ai pe Anghel Marin, care a fost vicepreședinte", le-a spus Borisov miniștrilor săi.
"Cu această declarație Borisov a demonstrat că nu merită nici măcar mânia mea", a spus vicepreședintele, acuzând "abuzul verbal" al lui Borisov.
"În opinia mea, Borisov este o rușine pentru Bulgaria. De aceea, nu voi fi prezent în Parlament sau oriunde ar putea fi și el - la ceremonia de învestitură a noului președinte și vicepreședine ales", a precizat Marin, al cărui mandat expiră la 22 ianuarie. "Este singurul lucru pe care îl pot face în calitatea mea de general al armatei bulgare și vicepreședinte al Bulgariei, pentru a-mi păstra nu numai onoarea personală și demnitatea, dar și onoarea și demnitatea a mii de oameni, a Bulgariei", a conchis Marin.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0319 secunde