Dublul atentat comis duminică la Istanbul s-a soldat cu 17 morți și peste 150 de răniți, un atentat comis în condițiile în care Turcia trece printr-o perioadă tensionată, între o anchetă privitoare la o tentativă de lovitură de stat și posibila interzicere a partidului la putere, relatează AFP.
Bilanțul anterior era de 15 morți. Un rănit a murit la spital. Bilanțul s-ar putea agrava, pentru că șapte persoane sunt în stare gravă, a spus ministrul sănătății, adăugând că printre morți se află și copii.
Atentatul a fost comis pe o stradă cu multe magazine din cartierul periferic Güngören, în partea europeană. "Cu siguranță a fost vorba de un atac terorist", a spus guvernatorul Muammer Guler. Guvernatorul a adăugat că numeroase persoane, aflate în magazinele din apropiere, au fost rănite. Potrivit martorilor oculari, a doua explozie a fost mult mai puternică.
NTV a informat că poliția analizează pista rebelilor kurzi din PKK, dar Guler a spus că este prematur să se pronunțe pe acest subiect.
Potrivit guvernatorului, poliția va examina imaginile surprinse de camerele de supraveghere din apropiere de locul atacului.
Presa este sigură că aceste atacuri au fost comise de PKK, slăbit de ofensivele armatei turce.
Mai multe atentate comise la Istanbul în trecut au fost atribuite PKK, ce luptă din 1984 pentru independența sud-estului Anatoliei, conflict soldat până acum cu peste 37.000 de morți. Grupurile armate islamiste și extrema-stângă sunt de asemenea active la Istanbul.
Vineri, un tribunal din Istanbul a decis judecarea rețelei naționaliste Ergenekon, acuzată că a încercat să provoace haos și violențe în țară pentru a pregăti terenul pentru o lovitură de stat militară împotriva guvernului apărut din mișcarea islamistă. De asemenea, atentatul coincide cu lansarea la Ankara, ieri dimineață, a deliberărilor Curții Constituționale privitoare la o posibilă interzicere a Partidului Justiție și Dezvoltare, aflat la putere, acuzat de activități antilaicitate.