Serghei Lavrov cere recunoaşterea internaţională a regiunilor anexate de Rusia în Ucraina

97
1 min citire
Serghei Lavrov cere recunoaşterea internaţională a regiunilor anexate de Rusia în Ucraina - 1-1745847180.jpg
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care se află într-o vizită în Brazilia, cu ocazia unei reuniuni în cadrul BRICS, a cerut luni, 28 aprilie, recunoașterea internațională a regiunilor ucrainene anexate de Moscova, inclusiv a peninsulei Crimeea, ca o condiție pentru o soluționare pașnică a conflictului în Ucraina, reiterând practic condițiile maximaliste ale Rusiei pentru a obține o încheiere a conflictului în favoarea sa, informează agenţia AFP.
Pe de altă parte, la Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinul, Dmitri Peskov, a declarat Rusia este pregătită să înceapă negocierile cu Ucraina, după ce președintele american Donald Trump evocase cu două zile în urmă posibilitatea ca omologul său rus Vladimir Putin să nu dorească să pună capăt conflictului.
Este imperativ ca peninsula Crimeea, Sevastopol, Republica Populară Donețk, Republica Populară Lugansk, Herson și Zaporojie să fie recunoscute pe plan internațional ca aparținând Rusiei", a declarat Lavrov.
El a subliniat că celelalte condiții sunt neutralitatea Ucrainei, în conformitate cu Declarația privind suveranitatea de stat a Ucrainei (1990), ceea ce înseamnă că țara nu poate să intre în blocuri militare precum NATO.
De asemenea, ministrul rus a insistat asupra abrogării legilor care persecută „tot ce este rusesc în Ucraina, de la limbă, la cultură, mass-media, tradiții și Biserica Ortodoxă subordonată Patriarhiei Moscovei, adoptate de Kiev începând cu 2014.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0956 secunde