Spațiul aerian aln Irlandei a fost închis, ieri, din cauza unui nor de cenușă

506
< 1 min citire
Spațiul aerian al Irlandei a fost închis, ieri dimineață, din cauza unui nor de cenușă vulcanică foarte dens provenind din Islanda - a anunțat Autoritatea aviației civile din această țară, anunț preluat de France Presse și citat de HotNews.ro. Astfel, în intervalul 6.00 - 12.00 GMT, toate sosirile și plecările avioanelor au fost anulate. Aeroporturile vizate au fost Dublin, Shannon, Galway, Sligo, Ireland West, Donegal, Cork și Kerry. Autoritățile au precizat că aceste măsuri nu vor afecta aparatele care survolează Irlanda venind din Marea Britanie și din restul Europei. De altfel, responsabilii aviației britanice au decis, luni, la ora 17.00 GMT, să închidă spațiul aerian deasupra Insulelor Hebride, la vest de Scoția.
Între timp, autoritățile islandeze au anunțat că nu se observă nicio schimbare în activitatea vulcanului aflat în erupție, care aruncă afară cantități mici de cenușă.
Norul de cenușă emis de vulcanul Eyjafjoll din Islanda (situat la 200 km est de Reykjavík) a acoperit cea mai mare parte a continentului european timp de mai multe zile lună trecută și a paralizat traficul aerian în numeroase țări, provocând pierderi de circa 1,26 de miliarde de euro pentru companiile aeriene.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0237 secunde