Echipele de salvare căutau, sâmbătă, supraviețuitori printre dărâmăturile caselor devastate de tornadele care au afectat, vineri, centrul Statelor Unite, provocând moartea a cel puțin 37 de persoane, sute de răniți și pagube materiale considerabile.
Serviciile de meteorologie au cerut, sâmbătă, populației "să rămână vigilentă", fiind previzionate intemperii puternice în unele regiuni din sud-estul țării, în special în Georgia, Florida și Alabama.
Cele peste 80 de tornade care au afectat, vineri, o zonă centrală extinsă a Statelor Unite au provocat pagube importante în Kentucky și Indiana, dar și în Ohio, Tennessee sau Illinois, la două zile după un val de intemperii similare, soldat cu 13 morți, miercuri.
Numeroase camioane au fost luate de tornade ca niște baloturi din paie și aruncate în lac, peste tot se pot vedea case rase din temelii, școli, cazărmi de pompieri, închisori și alte clădiri publice distruse, drumuri blocate și liniile de înaltă tensiune rupte.
Președintele Barack Obama i-a sunat pe guvernatorii din Indiana, Kentucky și Ohio pentru a le prezenta condoleanțe familiilor victimelor și pentru a-și manifesta empatia față de sinistrați, potrivit unui comunicat al Casei Albe. Obama a subliniat că agenția de gestionare a crizelor (FEMA) este pregătită să ofere orice ajutor cerut.
FEMA a anunțat, la rândul său, că a luat legătura cu 11 state afectate și a instalat o bază logistică în Kentucky, de unde distribuie hrană și apă.
În Salem, localitate din statul Indiana, o fetiță cu părul blond și ochii albaștri a fost găsită singură într-un câmp. Nimeni nu știa cum a ajuns acolo, cel mai probabil purtată de tornadă.
"Copilul în vârstă de un an și opt luni a fost transportat la spital și intubat pentru a o ajuta să respire", a declarat Chuck Adams, de la biroul poliției din districtul Clark.
Apoi, aceasta a fost transportată cu avionul la spitalul pentru copii Kosair din Louisville.