Statul a învățat de la privați cum să plătească impozite mai puține

Ordonanța care interzice cumulul pensiei cu salariul din fonduri publice a generat tot atâtea emoții pe micile ecrane cât șocul închiderii robinetului gazelor rusești. Este firesc să se întâmple astfel, când îl lovești pe român acolo unde-l doare cel mai mult, la buzunar.

Unde dai și unde crapă

Prin această măsură s-a dorit să se înlăture abuzurile din administrația publică, armată, poliție și justiție, a declarat președintele Traian Băsescu. Este un act moral, de echitate, spune premierul Emil Boc, arătând cu degetul spre cei ce obțin venituri uriașe în funcții de stat sus-puse, printr-un asemenea cumul. E nevoie de sânge proaspăt în sistem și abia în ultimul rând urmărim realizarea unor economii bugetare, adaugă el.

Sindicatele n-au avut nicio reacție, nici măcar cele ale pensionarilor, semn că cei pe care îi reprezintă nu sunt afectați în vreun fel. Cu toate acestea, actul normativ a provocat mare deranj în societate. Cei aflați în funcții înalte, care au cel mai mult de pierdut, n-au spus nici pâs sau cel puțin n-au avut curaj să iasă ei în față și i-au trimis pe alții la înaintare.

În presă, scandalul a pornit de la faptul că ordonanța a provocat numeroase victime colaterale în cultură, educație și sănătate, adică în mediile cele mai afectate de sărăcie. Ea a lovit în valorile consacrate, în personalități de necontestat ale științei și culturii românești.

Puterea rămâne, însă, fermă pe poziții. Nu mai putem face excepții; e timpul să se termine cu abonații la excepții, afirmă Traian Băsescu.

Chiar dacă șeful statului consideră că actul normativ respectă legea fundamentală a României, ordonanța a fost atacată de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională.

Cât de grea e povara fiscală

Pentru victimele colaterale, premierul a oferit soluția: în loc de salariu, contractul de cesiune a drepturilor de autor pentru artiștii pensionari și convenția civilă, pentru celelalte categorii.

În cele ce urmează, vom prezenta o analiză a avantajelor prezentate de aceste modalități de plată.

În cazul celor angajați cu contract de muncă, se plătesc următoarele impozite și contribuții aferente salariului:

l impozit pe venit (achitat de angajat, care se deduce după scăderea tuturor contribuțiilor aferente salariului brut) = 16%;

l contribuția la fondul asigurărilor sociale = 9,5% (reținută salariatului) + 18% (reținută angajatorului);

l contribuția la fondul asigurărilor de sănătate = 5,5% (reținută salariatului) + 5,2% (reținută angajatorului);

l contribuția pentru concedii medicale și indemnizații = 0,85% (reținută angajatorului);

l contribuția la fondul de șomaj = 0,5% (reținută salariatului) + 0,5% (reținută angajatorului);

l contribuția la fondul de garantare a salariului = 0,25% (reținută angajatorului);

l contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale = între 0,4% și 2%, în funcție de codul CAEN al unității, deci de specificul activității (reținută angajatorului);

l comisionul achitat la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru administrarea carnetului de muncă = 0,25% (reținut angajatorului).

Singurul beneficiu acordat de stat pentru angajatul cu contract de muncă este o deducere de minimum 250 de lei la calculul impozitului pe venit.

Să luăm un exemplu. Dintr-un salariu brut de 1.000 de lei, angajatul primește net 749,8 lei, iar restul de 250,2 lei este oprit de companie și virat la bugetele și fondurile statului. Aferent salariului brut de 1.000 de lei, compania trebuie să achite la bugetele și fondurile statului partea sa de contribuții, în sumă totală de 254,5 lei.

Trăgând linie și adunând, pentru salariul net de 749,8 lei pe care îl încasează angajatul, societatea comercială trebuie să vireze la stat, atât în contul său, cât și al persoanei, suma de 504,7 lei.

Din calcul rezultă că efortul financiar al companiei pentru achitarea acestor dări reprezintă 67,31% din salariul net. Altfel spus, pentru fiecare 100 de lei pe care o primește angajatul în mână, angajatorul trebuie să achite 67,31 lei la stat. Suma este uriașă!

Alternative ieftine

Ce se întâmplă când persoana lucrează în baza unui contract de cesiune a drepturilor de autor? În acest caz, compania nu are de achitat nici-o contribuție. În schimb, cesionarul trebuie să plătească un impozit pe venit de 10% din suma brută negociată. Acesta este reținut de firmă și virat de bugetul statului.

În cazul în care venitul negociat pentru drepturile de autor este de 1.000 de lei, persoana primește 900 de lei, iar diferența de 100 de lei este reținută de firmă și virată la stat. Acum, efortul financiar al societății este de 11,11%, deci pentru fiecare 100 de lei pe care o primește persoana în mână, angajatorul trebuie să achite 11,11 lei la stat.

Situația este similară în cazul celor ce lucrează în baza unei convenții civile (sau contract de prestări de servicii), doar că impozitul pe venit este de 16%. Persoana primește un comision net de 840 lei, iar diferența de 160 lei este reținută de companie și virată la stat. Efortul financiar al societății este de 19,05%, deci pentru fiecare 100 de lei pe care o primește persoana, angajatorul trebuie să achite 19,05 lei la stat.

Statul, ca tot românul

După cum se vede, în cele trei cazuri, venitul brut este același: 1.000 de lei. În schimb, persoana obține efectiv mai mulți bani, în cazul convenției civile și cesiunii drepturilor de autor, iar angajatorul plătește mai puțin.

Să analizăm și situația în care avem de a face cu același venit net, negociat, de 749,8 lei, în cele trei ipostaze: angajatorul va achita la stat 504,70 lei – în cazul în care persoana este salariat; 142,84 lei, dacă aceasta lucrează în baza unui contract civil; numai 83,30 lei, dacă se plătesc drepturi de autor. Este evident faptul că angajatorul va prefera ultimele două forme de plată, pentru că are cheltuieli mai mici.

În concluzie, plata în baza convențiilor civile și a contractelor de cesiune a drepturilor de autor este mai avantajoasă pentru pensionarul în cauză și pentru angajator. Dacă nu ar fi astfel, n-ar fi atât de larg răspândite în mediul de afaceri privat. Acum, lovit de criză și de fiscalitatea excesivă, statul procedează ca tot românul: caută să plătească dări cât mai puține.