Președintele Traian Băsescu a promulgat vineri legea privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%. Șeful statului a motivat că nepromulgarea legii ar fi putut fi interpretată ca o dezicere a sa de "Pactul pentru educație", în timp ce premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Executivul și PNL nu vor accepta sacrificarea economiei românești prin aplicarea legii.
"Nepromulgarea acestei legi ar fi putut fi interpretată ca o dezicere a mea de "Pactul de educație", pe care l-am promovat, și de susținerea că România are nevoie de un sistem de educație reformat și performant", și-a motivat șeful statului decizia de a promulga legea prin care salariile profesorilor se majorează cu 50%.
Băsescu a arătat că ideea promovată de Guvern potrivit căreia nu sunt bani pentru aceste majorări salariale nu este o realitate, bugetul putând fi așezat pe priorități, iar asigurarea resurselor pentru salariile profesorilor este doar o chestiune de voință, mai ales în condițiile în care s-a declarat în mod repetat că educația este "prioritatea 0" a națiunii române.
În ceea ce-i privește pe ceilalți bugetari, Băsescu a ținut să facă un apel către sindicate ca, în cazul în care au revendicări salariale, să și le exprime după alegeri, după instalarea noului Guvern, dar că majorările se vor efectua, pe criterii de performanță.
Guvernul se opune
În replică, Premierul Tăriceanu a declarat vineri seară că Executivul și PNL nu vor accepta sacrificarea economiei românești prin aplicarea Legii privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%, fără a explica ce măsuri va adopta, deși actul normativ a fost promulgat de șeful statului.
"Nu vom accepta sacrificarea economiei românești, care acum este stabilă, puternică și performantă. (...) Dacă adoptăm aceste măsuri îngenunchem economia. Eu nu voi permite această situație", a spus Tăriceanu.
Premierul a mai adăugat că "aceleași partide care sprijină astăzi creșterile salariale iresponsabile, mâine vor sprijini majorarea taxelor și impozitelor", în acest context criticând PD-L și PSD.
Soluții neoficiale
Surse guvernamentale au declarat vineri pentru NewsIn că variantele luate în calcul de Guvern, în condițiile în care președintele a promulgat vineri legea de majorare a salariilor profesorilor, sunt prorogarea termenului de intrare în vigoare a actului normativ, anularea acestuia prin ordonanță de urgență și căutarea resurselor pentru punerea în aplicare a legii.
De asemenea, există voci în PNL care pledează în favoarea asumării răspunderii pe un pachet de legi care să prevadă măsuri de salarizare referitoare la mai multe categorii de bugetari.