"The Dark Knight Rises", lider în box office-ul nord-american, în ciuda masacrului din Colorado

193
1 min citire
Cel mai recent film din seria "Batman", intitulat "Cavalerul negru: Legenda renaște/The Dark Knight Rises", a obținut încasări spectacu-loase și a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, în ciuda masacrului din Colorado, când 12 persoane au fost împușcate mortal la premiera peliculei.
Studiourile Warner Bros., care au produs acest film, au așteptat până luni, ca și celelalte mari studiouri de la Hollywood, pentru a publica cifrele cu încasările obținute în wee-kend, din respect față de familiile victimelor.
Șeful poliției din New York, Ray Kelly, care nu a precizat sursele sale de informații, a spus că asasinul ar fi declarat în momentul arestării că era "Joker", personajul negativ din seria "Batman", prezentat în filme cu părul vopsit în nuanțe stridente.
Cu toate acestea, tragicul incident nu i-a împiedicat pe numeroșii fani ai "Omului-liliac" să ia cu asalt cinematografele nord-americane pentru a vedea cel mai recent opus, mult așteptat, din seria "Batman".
"The Dark Knight Rises" a obținut 160,9 milioane de dolari în week-end-ul său de debut, potrivit cifrelor definitive publicate luni de societatea Exhibitor Relations. Filmul ocupă locul al treilea în topul peliculelor cu cel mai bun debut din istorie, după "Răzbunătorii/ The Avengers" (207,4 milioane de dolari) și ultimul film din seria "Harry Potter" - "Harry Potter și Talismanele Morții: Partea 2" - (169,2 milioane de dolari).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0364 secunde