Tragedie în Anglia / Toate cele cinci persoane MOARTE în accidentul de pe autostradă erau români

3311
< 1 min citire
Cele cinci persoane care au murit în urma unui grav accident rutier produs pe o autostradă din Marea Britanie erau de naționalitate română, a anunțat azi poliția din orașul englez Stoke-on-Trent, notează site-ul Stoke Sentinel.
Accidentul s-a produs miercuri, când un camion a intrat în coliziune cu un autoturism Nissan Micra, pe autostrada M6 din comitatul Staffordshire.
Tragedie în Anglia / Toate cele cinci persoane MOARTE în accidentul de pe autostradă erau români - 61887620-1495708381.jpg
Cele cinci persoane aflate în autoturism - patru femei și un bărbat, toți adulți - au murit în accidentul rutier.
Poliția din Stoke-on-Trent a contactat Ambasada României în Marea Britanie și a anunțat că "va dura ceva timp" până când cei cinci cetățeni români vor fi identificați în mod oficial.
Tragedie în Anglia / Toate cele cinci persoane MOARTE în accidentul de pe autostradă erau români - accidentitalia-1495708393.jpg
"Ofițeri specializați au contactat familiile celor care au decedat, care erau toți de naționalitate română. Ambasada României a fost notificată. Vrem să audiem toți martorii care ne pot oferi detalii suplimentare despre accident, care au văzut coliziunea", a declarat un purtător de cuvânt al poliției.
Șoferul camionului, în vârstă de 60 de ani, a fost eliberat joi pe cauțiune, după ce fusese reținut sub suspiciunea de omor din culpă provocat prin conducerea în mod periculos a unui vehicul. Investigația poliției continuă în acest caz.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0477 secunde