Turcia va lansa o licitație pentru construcția unei centrale nucleare în decurs de zece zile, a declarat, ieri, pentru Reuters, un oficial din ministrul turc al energiei.
Ministrul turc al energiei declarase, în noiembrie, că Turcia plănuia să anunțe în 21 februarie o licitație pentru construcția unei centrale nucleare.
Oficialul turc, care a vrut să își păstreze anonimatul, a făcut declarațiile după ce ministerul a primit aprobarea oficială asupra subiectului de la oficiul de audit al Turciei.
Proiectul este una dintre modalitățile prin care guvernul Turciei încearcă să majoreze producția de energie din țară, pentru a ține pasul cu majorarea constantă a cererii în contextul creșterii economice solide.
Guvernul Turciei a identificat localitatea Sinop de la Marea Neagră ca un amplasament posibil pentru o centrală nucleară. Însă, cum nu au fost obținute licențele, ar putea fi aleasă localitatea Akkuyu de la Marea Mediterană, care are deja licență, dacă reprezentanții sectorului privat își exprimă o preferință pentru aceasta.
Turcia a studiat posibilitatea de a construi trei centrale nucleare, cu o capacitate totală de 5.000 de megawați.
Printre companiile care s-au arătat interesate de construcția unei centrale nucleare în Turcia se numără Sabanci Holding și Koc Holding.