Tusac umple orașul de gunoaie pentru a aduce Polarisul la Mangalia

1478
4 min citire
# Claudiu Tusac intenționează să acorde contractul de salubrizare firmei Polaris, patronată de colegul său de partid, Eduard Martin
Claudiu Tusac vede în Mangalia o moșie întinsă, cu numeroase bogății,
pe care trebuie să o exploateze cât mai eficient. Nu în interesul localnicilor, din păcate, ci pentru satisfacerea foamei și a poftelor camarilei social-democrate, pe care a instaurat-o cu autoritate la cârma orașului.
Încă de la începutul mandatului, primarul pesedist Claudiu Tusac a încercat din răsputeri să aducă Polariusul colegului de partid Eduard Martin pentru a face curat în oraș. Pentru că Primăria avea deja un contract perfect legal cu o societate comercială din localitate care se ocupa de salubrizare, valabil până în 2012, principalul scop al edilului în cele câteva luni de mandat a fost să ducă firma respectivă la faliment sau să găsească alte motive pentru a rezilia înțelegerea.
Strategia lui Tusac a fost una foarte simplă. După ce a preluat mandatul de primar, a refuzat să mai plătească serviciile societății de salubrizare. În acest fel, s-a asigurat că firma nu va mai avea resurse materiale pentru a strânge gunoiul din oraș și stațiune. Cu un oraș plin de gunoaie, Tusac avea să găsească motivul perfect pentru a rezilia contractul și să aducă, la Mangalia, Polarisul. O altă variantă ar fi fost ca, după câteva luni fără bani, firma de salubrizare să intre în faliment, aflându-se în incapacitatea de a-și plăti angajații și serviciile către groapa de gunoi.
Primăria, datoare cu 24 de miliarde de lei
SC Uranus SA se ocupă de salubrizarea Mangaliei de ani buni. Până acum câteva luni, firma nu a avut niciodată probleme cu Primăria. La șefia administrației locale a venit însă, în vară, pesedistul Claudiu Tusac, iar de atunci municipalitatea nu a mai plătit niciun leu către firma de salubrizare, deși societatea și-a făcut în continuare datoria. În acest fel, Primăria Mangalia și serviciile publice aflate în subordinea sa au ajuns la o datorie către SC Uranus care depășește 24 de miliarde de lei vechi. Nici gând însă să plătească măcar o parte din sumă.
Astfel, firma de salubrizare nu și-a mai putut plăti angajații, care, de duminică, au refuzat să mai vină la serviciu. Ieri, oamenii s-au adunat în fața sediului firmei pentru a-și cere drepturile, după ce au fost anunțați personal de Tusac că primăria a plătit societății peste 30 de miliarde de lei vechi.
Administratorul SC Uranus, Camelia Toia, a dezmințit însă că primăria și-ar fi achitat datoria, acuzându-l totodată pe edilul șef Claudiu Tusac că încearcă să o falimenteze. "Primăria Mangalia nu ne-a mai plătit prestația din luna iulie. Nu mi-a motivat niciodată care este motivul pentru care refuză să plătească. Singurele explicații au fost de genul: "Dar ce vă trebuie vouă bani?" sau "O firmă serioasă poate să muncească și 11 ani fără să-și primească banii". Este clar ce urmărește el. Ori ne desființează, ori intrăm în faliment, ca să aducă o altă firmă. Polarisul mai exact. Până în momentul de față, Primăria Mangalia are o datorie la noi de 24 miliarde de lei", ne-a declarat Camelia Toia.
Directorul firmei povestește că, din cauză că nu a mai avut bani, nu și-a mai putut plăti angajații, așa că oamenii refuză să vină la muncă. "Oamenii nu au mai venit la muncă, așa că, de ieri (n.r. - duminică) nu s-a mai făcut curățenie deloc în oraș. Acesta a fost și planul lor. Să nu se mai facă salubrizare în Mangalia pentru a putea încheia un alt contract cu Polarisul. Mai mult, primarul le-a spus angajaților că el a plătit banii către noi, numai că eu nu vreau să le dau salariile și am luat toți banii. Niște minciuni pentru a-i întoarce pe oameni împotriva mea", a precizat Camelia Toia. De asemenea, ea a adăugat că, de acum încolo, se va adresa instanțelor de judecată pentru a-și primi banii pentru salubrizarea orașului.
Eduard Martin a intrat în scenă
Surse din cadrul Primăriei au confirmat, pentru Cuget Liber, că deputatul PSD, Eduard Martin, patronul firmei de salubrizare Polaris, care face curățenie și în Constanța, a avut deja mai multe întâlniri cu primarul Claudiu Tusac. Sursele noastre ne-au declarat că după ce a văzut ce tarife practică SC Uranus, Martin i-ar fi spus lui Tusac că pentru banii ăștia el nici măcar nu își scoate mașinile din garaj.
Așadar, pretențiile colegului de partid al edilului par să fie mult mai mari. Dar, ce nu face Claudiu Tusac de dragul social-democraților constănțeni? Până la urma urmei, mangalioții de rând plătesc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0301 secunde