Ucraina: Negocierile de pace între Kiev și rebeli au fost reluate la Minsk

54
1
< 1 min citire
Ucraina: Negocierile de pace între Kiev și rebeli au fost reluate la Minsk - rusia-1419442400.jpg
Negocierile de pace dintre Kiev și rebelii proruși cu privire la viitorul regiunilor separatiste din estul Ucrainei au fost reluate miercuri la Minsk, după aproape patru luni de pauză, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al diplomației belaruse, Dmitri Mironcik.
Discuțiile referitoare la soluționarea conflictului ce s-a soldat cu peste 4.700 de morți în opt luni 'au început' în jurul orei 14:30 GMT în fosta reședință a președintelui belarus Aleksandr Lukașenko din centrul Minskului și 'se desfășoară cu ușile închise', a precizat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.ro
Potrivit unei corespondente AFP aflate la fața locului, la negocieri iau parte fostul președinte ucrainean Leonid Kucima, ambasadorul rus în Ucraina Mihail Zurabov, reprezentanta Organizației pentru Securitatea și Cooperare în Europa (OSCE) Heidi Tagliavini, dar și reprezentanți ai separatiștilor, printre care și Andrei Pușilin (republica autoproclamată de la Donețk).

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
28 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0434 secunde