UE suspendă ajutorul financiar şi cooperarea în domeniul securităţii cu Niger după lovitura de stat

108
1 min citire
UE suspendă ajutorul financiar şi cooperarea în domeniul securităţii cu Niger după lovitura de stat - 1-1690704724.jpg
Uniunea Europeană nu recunoaşte şi nu va recunoaşte autorităţile instituite în urma loviturii de stat din Niger şi suspendă imediat ajutorul financiar şi toate acţiunile sale de cooperare în domeniul securităţii cu ţara din Sahel, a declarat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, relatează agenţia AFP.
Preşedintele Mohamed Bazoum, înlăturat de la putere în urma unei lovituri de stat militare, „a fost ales în mod democratic şi rămâne, prin urmare, singurul preşedinte legitim al Nigerului. Eliberarea sa trebuie să aibă loc necondiţionat şi fără întârziere", a transmis Josep Borrell, prin intermediul unui comunicat de presă.
Pe lângă suspendarea întregului ajutor financiar, „toate acţiunile de cooperare în domeniul securităţii sunt suspendate sine die cu efect imediat", a adăugat el.
După Mali şi Burkina Faso, Nigerul, până acum aliat al ţărilor occidentale, devine a treia ţară din Sahel, afectată de atacuri ale grupărilor jihadiste, care cunoaşte o lovitură de stat din 2020 încoace.
La rândul său, Uniunea Africană (UA) a cerut întoarcerea imediată a militarilor nigerieni la cazărmile lor şi restabilirea autorităţii constituţionale în termen de 15 zile, după lovitura de stat împotriva preşedintelui Mohamed Bazoum.
Consiliul de Pace şi de Securitate al UA le cere militarilor întoarcerea lor imediată şi necondiţionată la cazărmi şi restabilirea autorităţii constituţionale, în termen de maximum 15 zile în Niger", se arată într-un comunicat publicat după o reuniune a acestei instanţe.
Consiliul se declară profund îngrijorat de resurgenţa tulburătoare a loviturilor militare pe continent şi condamnă cu cea mai mare fermitate preluarea puterii de către militari la Niamey şi răsturnarea unui preşedinte ales în mod democratic", cerând eliberarea sa imediată.
Organizaţia panafricană a afirmat că este gata să ia „toate măsurile necesare, inclusiv sancţiuni, împotriva autorilor loviturii de stat, în cazul în care drepturile deţinuţilor politici nu sunt respectate". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0596 secunde