Un câine alerga cu un cap de om în gură prin cimitirul musulman din Mangalia

274
2 min citire
În cursul zilei de sâmbătă, un bărbat din Mangalia a sunat la 112 și a anunțat că pe o alee din apropierea cimitirului musulman din oraș a văzut un câine cu un cap de om în gură.
Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au ridicat craniul pe care l-au trimis la expertiză.
Criminaliștii așteaptă cu nerăbdare rezultatele pentru a afla dacă între craniu și bucățile de corp găsite la începutul acestei luni, în apropiere de Mangalia, există
legături care ar putea duce la identificarea cadavrului.
În urmă cu o săptămână, polițiștii de la Mangalia au mai găsit, în cimitirul musulman din localitate, o mână de om. Anchetatorii au trimis proba direct in laborator pentru investigații. Degetul mare era intact și astfel legiștii au putut recolta o amprentă.
Potrivit anchetatorilor, se presupune că mâna aparține femeii devo-rată de animale și ale cărei rămășițe au fost descoperite, la începutul lunii ianuarie, pe un câmp din apropierea localității.
Cimitirul musulman se află la aproximativ doi kilometri de locul în care a fost găsit corpul femeii și se crede că animalele sunt acelea care au cărat bucata de mână la o distanță atât de mare.
Anchetatorii spun că, pe corpul încă neidentificat al femeii, a fost descoperit un tatuaj cu numele "Leila", ceea ce poate induce ideea că ea ar putea fi de etnie turcă. În acest caz, urmează a se efectua probe ADN, în vederea identificării cadavrului.
La data de 9 ianuarie, un bărbat a descoperit, în plin câmp, în spa-tele unui castel de apă, care se află la ieșirea din Mangalia spre localitatea Albești, corpul unei femei, pe jumătate devorat de animale.
Din corp au mai fost găsite doar membrele inferioare și o parte din bazin, restul organismului fiind mâncat de animale.
Imediat, la fața locului s-au deplasat importante forțe de poliție și un procuror criminalist. Femeia ar fi avut 35 - 40 de ani, aproximativ 1,60 metri înălțime, era îmbrăcată într-un trening și încălțată cu ghete de culoare maron.
Oamenii legii iau în calcul și o eventuală crimă. Este posibil ca femeia să fi fost ucisă și abandonată pe câmp iar animalele să-i fi împrăștiat corpul. De asemenea, nu exclud varianta ca trupul femeii să fi fost tranșat și aruncat în diverse locuri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0332 secunde