Trei constănțeni au fost amendați de Gruparea Mobilă de Jandarmi Tomis Constanța și au primit interdicție de a intra pe stadionul "Farul" pe diverse perioade, în urma amicalului cu Cerno More Varna.
După cum a declarat, pentru "Cuget Liber", lt. col. Sorin Mustățea, purtătorul de cuvânt al Grupării, Francisc Dulciag (25 ani) a primit o amendă de 1.000 lei și o interdicție de doi ani, întrucât, după ce meciul s-a încheiat, a pătruns pe pistă și a luat de pe gard un banner al galeriei bulgare. De asemenea, Bogdan Bilaseveschi (19 ani) și Mădălin Tudor (30 ani) au fost amendați cu câte 250 lei și nu vor avea voie să intre în stadion șase luni, pentru că au încercat să pătrundă în incinta arenei cu băuturi alcoolice.
Ieri, la sediul FC Farul, a avut loc o ședință a factorilor implicați în organizarea meciurilor de acasă ale echipei. Întâlnirea s-a derulat la inițiativa Grupării Mobile
de Jandarmi, alături de care au mai participat, la invitația Farului, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție, Poliției municipiului Constanța, secției 1 Poliție, societății de protecție și pază "Histria Protguard" și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
"Ne apropiem cu pași repezi de retur, așa că ne-am întâlnit să discutăm măsurile de ordine și siguranță pe care le vom aplica. A fost o întâlnire benefică. Avem opt meciuri acasă, dintre care două, cu CFR Cluj și Dinamo, unul după altul, cu grad mare de risc, pe care le vom pregăti cu minuțiozitate și atenție", ne-a spus Constantin Stamate, directorul de organizare al Farului.