Un turist de 20 de ani, din județul Neamț, s-a pre-zentat la Urgența Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța reclamând că s-a înțepat într-un ac de seringă în timp ce se plimba pe plaja Modern, din Constanța. Medicii spun că este foarte posibil ca acul să fi fost folosit de un consumator de droguri, care l-a aruncat la voia întâmplării.
Ei spun că nu este prima oară când se confruntă cu astfel de cazuri. "Anul acesta, după întâlnirile tinerilor de la Vama Veche am mai avut situații în care persoanele s-au prezentat la spital și au reclamat că s-au înțepat în ace de seringă", a declarat dr. Sorin Rugină, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase.
Așadar, până și o plimbare pe plajă poate deveni periculoasă. În aceste condiții, medicii atrag atenția constănțenilor, dar și turiștilor să fie foarte atenți atunci când merg pe plajă. "Este o problemă destul de importantă, dar și un semnal pentru cei care administrează plajele, pentru că acestea trebuie să fie curate", a declarat dr. Carmen Roxana Cernat, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
De altfel, marți, o femeie a alertat Autoritatea de Sănătate Publică spunând că pe plaja Modern se află mai multe seringi folosite. Instituția a analizat probele de pe seringi și a ajuns la concluzia că este vorba despre sânge uman. Probele au fost trimise la Serviciul de Medicină Legală, dar și la Institutul de Medicină Legală București.
Medicii spun că înțepăturile cu astfel de obiecte pot fi foarte periculoase, pentru că pot transmite boli precum hepatitele sau HIV/SIDA.