Uniunea Europeană vrea să intre în curând în contact cu noile autorităţi din Siria, la un nivel operaţional şi nu politic, a afirmat un înalt diplomat european, informează agenţia AFP.
„Avem în vedere stabilirea de contacte. Aceste contacte se vor face la nivel operaţional şi noi sperăm că acest lucru va avea loc în curând", a declarat sub acoperirea anonimatului acest diplomat.
„Aceste contacte nu vor avea loc la nivel politic, nici la nivel de înalţi responsabili", a insistat el, adăugând că UE are un însărcinat cu afaceri pentru Siria, cu reşedinţa la Beirut.
După o ofensivă de 11 zile, coaliţia rebelilor dominată de gruparea islamistă sunită radicală Hayat Tahrir al-Sham (HTS), condusă de Abu Mohammad al-Jolani, a preluat controlul în Damasc, punând capăt unei jumătăţi de secol în care familia Assad s-a aflat la putere.
UE vrea să trimită mesaje noilor autorităţi siriene, în special cu privire la respectarea minorităţilor, a drepturilor omului şi a integrităţii teritoriale a ţării.
„Siria nu ar trebui să repete scenariile terifiante din Irak, Libia şi Afganistan", a avertizat şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas. UE a precizat însă că nu a avut niciun contact cu liderii HTS.