Val de reacții din România la vestea morții Papei Francisc. „Un prieten apropiat al poporului român”

109
1 min citire
Val de reacții din România la vestea morții Papei Francisc. „Un prieten apropiat al poporului român” - papa-francisc-romania-1745228271.jpg
Politicienii din România au reacționat la vestea că Papa Francisc s-a stins din viață în cea de-a doua zi de Paște. Suveranul Pontif avea 88 de ani și era grav bolnav.
Președintele interimar Ilie Bolojan a scris despre Papa Francisc, pe pagina sa de Facebook că a fost "un simbol al smereniei, al compasiunii și al angajamentului neobosit pentru pace și dreptate".
"Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a Sanctității Sale, Papa Francisc. În aceste momente de doliu și durere, transmit sincere condoleanțe credincioșilor catolici din România și din întreaga lume, precum și tuturor celor pentru care Papa Francisc a fost un far spiritual și o sursă de speranță. A fost un simbol al smereniei, al compasiunii și al angajamentului neobosit pentru pace și dreptate. Sanctitatea Sa a fost și un prieten apropiat al poporului român, pe care l-a prețuit pentru profunzimea credinței și a spiritului său. Odihnească-se în pace!", a transmis Ilie Bolojan.
Și pe pagina Guvernului României a fost postat un mesaj din partea premierului Marcel Ciolacu.
"Zi tristă pentru creștinătate, la începutul Săptămânii Luminate. Papa Francisc rămâne pentru oamenii din întreaga lume, indiferent de confesiune, apărătorul neobosit al păcii, al semenilor aflați în suferință și al comuniunii spirituale! Am fost privilegiat să-l întâlnesc anul trecut la Vatican și să-i multumesc pentru sprijinul oferit comunității românești din Italia! Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!", a transmis Marcel Ciolacu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0399 secunde