Vosganian, tu ești cu bugetul, descurcă-te!

Economia românească se află în pragul haosului. Mecanismul bugetar s-a dereglat. Cheltuielile cu pensiile și salariile, cu ajutoarele sociale și cele acordate fermierilor au crescut mai repede decât veniturile din taxe, contribuții și impozite, iar de la 1 octombrie 2008, pur și simplu au explodat.

Executivul dă din colț în colț. De unde să scoată banii? Să sporească fiscalitatea acum, cu trei luni înainte de sfârșitul anului? Nu se poate, căci nu permite legea. Să umble la alte capitole bugetare? La care anume? La compensarea medicamentelor? E imposibil! Da, restructurarea instituțiilor subordonate guvernului este soluția pentru a mai economisi câte ceva. Dar o asemenea manoperă cere timp și, de altfel, e prea târziu pentru ea, căci mandatul e pe sfârșite. Ar mai fi o idee: să se amputeze fondurile de investiții din transporturi, învățământ, sănătate. Nu, nu merge! De la investiții s-a tot tăiat, de a ajuns opoziția să urle că nu s-au construit decât 5 km de autostradă în 4 ani, că școlile de la sate stau să cadă peste copii și profesori, că spitalele și dispensarele arată ca dracu´, iar calea ferată și podurile au nevoie de reparații capitale.

Niciun guvern de după 1989 nu s-a aflat într-o asemenea situație de criză, încât să nu mai aibă soluții. Liberalii au vrut să rămână la putere cu orice preț. S-au lăsat șantajați de social – democrații și au căzut în capcana pomenilor electorale, întinsă de ei. Sub amenințarea lor, au cedat până când s-a golit bugetul. Abia atunci au priceput ce prostie au făcut.

Dacă ar fi numai astea, tot ar fi bine, dar uite că studenții pretind cămine noi și burse majorate la nivelul salariului minim pe economie, care a urcat la 540 lei pe lună, de la 1 octombrie. Funcționarii publici bat și ei cu pumnul în masă, cerând să li se mărească salariile cu 50%, ca la profesori.

Cu sula socială între coaste, ce poate face premierul Călin Popescu Tăriceanu? Ce altceva decât să-și cheme ministrul de fi-nanțe și să-i ordone: "Vosganian, descurcă-te, căci tu ești cu bugetul!" Iar ministrul, care chiar nu știe cum să o dreagă, dar nici nu își dă demisia, gândește cu voce tare că ar trebui sesizată Curtea Constituțională, BNR și Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Ce înseamnă chestia asta? În primul rând, o recunoaștere a eșecului. E o recunoaștere a faptului că el, ditamai ministrul de finanțe, și guvernul liberal din care face parte nu au fost capabili să țină în frâu creșterea cheltuielilor bugetare, a salariilor. În al doilea rând, este o dovadă a fugii de responsabilitate. Ministrul încearcă să paseze povara și răspunderea pentru eșec pe umerii altora, ca să poată spune: "Curtea Constituțională, BNR, CSAT sunt de vină; noi i-am sesizat, dar n-au făcut nimic!"

Situația la care s-a ajuns este consecința firească a crizei politice prelungite prin care trece România. Ea a început o dată cu spargerea Alianței DA și alungarea democraților din guvern. Astăzi, liberalii sunt la guvernare, dar cei ce conduc în realitate sunt social-democrații. Ei dictează cu cât, cui și când le cresc salariile ori pensiile, iar PNL-iștii trebuie să scoată bani de la buget și să plătească. Realitatea este că, cei ce guvernează de fapt și controlează bugetul țării sunt social-democrații. Tocmai de aceea, ei sunt cel puțin tot atât de vinovați ca și liberalii de criza în care a fost aruncată România.