Zece americani au fost arestați în Haiti pentru trafic de copii

348
2 min citire
Zece americani au fost arestați în Haiti pentru trafic de copii - d50226c539451ce034345d52a69d5460.jpg
Zece cetățeni americani, sus-pectați că au "furat" 31 de copii cu vârste cuprinse între două luni și 12 ani, au fost arestați în Haiti, la peste două săptămâni după seismul din 12 ianuarie, a anunțat sâmbătă ministrul pentru afaceri sociale și muncă, Yves Chrisatllin, citat de AFP.
Cele zece persoane, cinci bărbați și cinci femei, au fost prinși împreună cu 31 de copii, cu vârste cuprinse între două luni și 12 ani, de un comisar din poliția haitiană, în timp ce treceau frontiera în Republica Dominicană, a precizat ministrul. "Este un furt, nu este o adopție", a spus el, precizând că, "pentru a părăsi Haiti, un copil are nevoie de o autorizație din partea Institutului pentru bunăstarea socială, care se ocupă de cazurile de adopție". Potrivit lui, sunt implicați și doi pastori, unul din Haiti și unul din Atlanta (SUA).
Cetățenii americani au fost predați justiției și se aflau sâmbătă seara în arestul Direcției centrale a poliției judiciare din Port-au-Prince, împreună cu doi presupuși complici haitieni, a confirmat directorul general de poliției, Mario Andresol. "A fost lansată o anchetă pentru a stabili în ce circumstanțe au ajuns cei zece americani la copii", a precizat el.
"Acum ține de justiție să își facă treaba", a mai spus acesta, precizând că cei 31 de copii au fost transferați într-un adăpost din Croix-des-Bouquets, la nord de Port-au-Prince. "Este păcat că americani sunt implicați în acest dosar, pentru că ei ne ajută, la fel ca și alte țări", a afirmat ministrul Yves Chrisatllin.
Într-un interviu pentru postul american de televiziune NBC, un apropiat al americanilor arestați a declarat că aceștia sunt puși sub acuzare pentru trafic cu copii și că acest dosar este o ne-înțelegere administrativă.
Americanii au fost prezentați ca făcând parte dintr-o organizație caritabilă numită "Refugiul pentru o nouă viață a copiilor", cu sediul în statul Idaho.
Numeroși copii au fost adoptați după cutremurul care a devastat Haiti în 12 ianuarie.
Administrația americană le-a cerut miercuri viitorilor părinți adoptivi ai copiilor haitieni să aibă răbdare, până la implementarea unor proceduri transparente, pentru evitarea unor greșeli și a traficului de copii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0463 secunde