Zeci de morți și pagube de peste 70 de milioane de dolari, în urma celor mai grave inundații produse la Istanbul

472
2 min citire
Zeci de morți și pagube de peste 70 de milioane de dolari, în urma celor mai grave inundații produse la Istanbul - 5ae6ade6f0e2863103a7e19a1abe18d2.jpg
Cel puțin 30 de persoane și-au pierdut viața marți și miercuri în inundațiile provocate de ploile torențiale de la Istanbul și din nord-vestul Turciei, relatează AFP.
Guvernatorul orașului Istanbul, Muammer Güler, a anunțat cel puțin 20 de morți în metropola turcă, iar bilanțul oficial era ieri după amiază de 30 de morți în Istanbul și nord-vestul țării.
Güler a precizat că șase cadavre au fost descoperite pe marginea autostrăzii care duce spre Aeroportul Internațional Atatürk, printre camioanele și mașinile răsturnate de ape.
Apele, care au acoperit autostrada pe o distanță de aproape un kilometru, au acoperit și camioanele sta-ționate într-o parcare din cartierul Basaksehir, luându-i prin surprindere pe șoferii care se aflau în cabine, a constatat un fotograf AFP, care a asistat la scoaterea a două cadavre din mașini.
În același timp, cadavrul unui agent de securitate și cel al unui cioban care locuia în zonă au fost găsite de forțele de intervenție care continuau operațiunile de salvare la fața locului, a anunțat agenția de presă Anatolia, citată de NewsIn.
Președintele Abdullah Gül a afirmat că acestea sunt cele mai grave inundații care au avut loc în Istanbul și a dat asigurări că toate instituțiile statului sunt mobilizate pentru operațiunile de salvare.
În numeroase cartiere, inundațiile au fost urmate de jafuri, a anunțat Anatolia.
Pagubele provocate de inundații sunt evaluate între 70 și 80 de milioane de dolari, a afirmat vicepreședintele so-cietății de asigurări Axa Sigorta, Ali Erlat, citat de Anatolia.
Aproximativ 900 de pompieri și membri ai echipelor de apărare civilă, aflați la bordul a 220 de mașini și 30 de bărci pneumatice, au fost mobilizați pentru a veni în ajutorul persoanelor afectate de inundații, a afirmat primăria din Istanbul, care a precizat că peste 1.000 de persoane au fost salvate de la începutul dezastrului.
Marți, trei persoane au murit la periferia Istanbulului și alte șapte în provincia învecinată Tekirdag, în urma inundațiilor, în timp ce o furtună produsă în Marea Neagră a provocat naufragiul unui cargou cam-bodgian.
Ploile torențiale urmează să se deplaseze spre estul țării și să scadă progresiv în in-tensitate, dar intemperii puternice sunt așteptate din nou vineri și sâmbătă la Istanbul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0331 secunde