Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că dacă diplomația nu reușește să convingă Rusia să pună capăt războiului din Ucraina, țara sa va trebui să continue să se apere, transmite AFP.
„Dacă Rusia blochează toate acestea, dacă partenerii noștri nu obligă Rusia să pună capăt războiului, va exista o altă cale: să ne apărăm", a declarat Zelenski într-o conferință de presă.
Potrivit lui Zelenski, Ucraina speră la un summit al liderilor în Statele Unite până la sfârșitul lunii ianuarie pentru a discuta propuneri privind modul de a pune capăt războiului cu Rusia.
Săptămâna viitoare, discuțiile vor continua în cadrul unei reuniuni a liderilor europeni la Paris și apoi cu negociatorii americani.
„După aceea, ne vom pregăti pentru o reuniune în Statele Unite la nivel de conducere. Ne-ar plăcea ca toate acestea să se întâmple în ianuarie, până la sfârșitul lunii ianuarie", a spus Zelenski.
Aliații europeni ai Ucrainei s-au întâlnit sâmbătă la Kiev pentru a examina detaliile celei mai recente versiuni a planului de încheiere a conflictului cu Rusia, înaintea unui summit, care va avea loc săptămâna viitoare în Franța, al „Coaliției Voinței”, formată din țările care susțin Ucraina.