Doamnă Marieta Vuță, legislația obligă ca durata minimă a concediului de odihnă anual să nu fie mai mică de 20 de zile lucrătoare, acest drept fiind acordat proporțional cu activitatea prestată de salariat într-un an calendaristic. Potrivit specialistului în probleme de muncă, Mihaela Crivea, când în ecuație este dreptul la odihnă, legislația este indubitabilă și nu permite jocuri gen alba-neagra, cum insinuați dumneavoastră. Totul, din cauză că acesta nu poate face obiectul renunțării, limitării din simplul motiv că scopul concediului de odihnă este refacerea capacității de muncă. Așadar, trebuie, în mod normal, efectuat conform programării, în funcție de interesele atât ale angajatului, cât și ale angajatorului.
În plus, salariații care lucrează în condiții grele, vătămătoare ori periculoase, nevăzătorii, persoanele cu handicap și tinerii până în 18 ani au dreptul la un concediu de odihnă suplimentar, drept stabilit prin contractul de muncă și, atenție, nu poate fi mai mic de trei zile lucrătoare.
Cât privește efectuarea concediului în anul următor, aceasta este permisă numai în cazuri speciale unor anumite categorii de personal sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Fracționarea perioadei
Dacă programarea concediilor de odihnă se face fracționat, angajatorul este obligat să stabilească această programare, cu condiția ca fiecare salariat să poată efectua într-un an calendaristic măcar zece zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.