"Am terminat liceul anul trecut. Pot primi șomaj?"

3178
3
Nici prin cap nu mi-a trecut că după terminarea liceului, dacă nu-ți găsești de muncă, ai dreptul la șomaj, chiar dacă n-ai muncit niciodată. De ce acte e nevoie și unde se depun? Am terminat liceul anul trecut, nu sunt la facultate și nici de muncă nu am, nici măcar de sezon. Pot primi din urmă șomaj? Dar cei care termină anul acesta liceul, ce trebuie să facă?" (Mirela Măgura).

Din fericire, absolvenții de liceu au posibilitatea ca în termen de 60 de zile de la finalizarea cursurilor să beneficieze de acest ajutor financiar din partea statului, respectiv indemnizația de șomaj. Cum banii, deși cuveniți prin lege, nu vor… curge dacă nu vor fi ceruți, cei interesați trebuie să depună la sediul AJOFM Constanța, strada Lacului nr. 14, exact în acest termen și nu mai târziu, următoarele documente: acte de studii și de calificare; certificat de naștere; act de identitate; adeverință medicală. 

Important! Dacă în cele 60 de zile nu au reușit să ocupe un loc de muncă, abia după această perioadă, absolvenții pot depune cerere de acordare a indemnizației de șomaj. Așadar, chiar dacă este un drept cuvenit prin lege, dacă tinerii absolvenți nu se înregistrează la AJOFM în cele 60 de zile de la absolvirea studiilor, nu mai pot beneficia de indemnizația în discuție. 

Cum se calculează termenul. La fel de important de știut este că termenul de 60 de zile se calculează de la data terminării cursurilor, indiferent dacă au susținut sau nu examenul final. Indemnizația de șomaj se acordă absolvenților pe o perioadă de șase luni și constă într-o sumă fixă, lunară, al cărei cuantum reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referință, în vigoare. Indemnizația de șomaj se acordă tinerilor absolvenți o singură dată, pentru fiecare formă de învățământ finalizată. În urma înregistrării la AJOFM, absolvenții pot beneficia gratuit de repartizarea pe un loc de muncă vacant, înscrierea la un curs de (re)calificare în una din meseriile solicitate pe piața muncii, instruirea în tehnicile de căutare a unui loc de muncă.

Comentează știrea

joe
27 aprilie 2013
deci nu

Raspund eu mai clar: NU, nu mai ai dreptul la ajutorul de somaj. Daca te duceai in alea 60 de zile, si depuneai dosarul, te inregistra foarte usor si iti dadea timp de 6 luni o suma destul de mica. Mai ai ocazia acum sa iei indemnizatia asta dupa terminarea facultatii. Dar...nu te baza pe ea, cauta ceva de munca...chiar daca e greu in ziua de azi!

marian
21 mai 2014
vasile

sa ma cac pe pieptul vostru !

Ankarin
24 iulie 2014
Postliceala

Daca nu am intrat la facultate si am intrat la postliceala pot lua somaj? Actele le`am depus in acele 60 de zile.

Articole pe aceeași temă

Marţi, 02 Aprilie 2013
Stire din Social : INS. Șomajul, în creștere
Vineri, 22 Martie 2013
Stire din Social : INS. Șomajul, în CREȘTERE
Pagina a fost generata in 0.3428 secunde