SEMNALE

Amendat pe baza unui proces verbal în care nu apare CNP-ul

2889
Amendat pe baza unui proces verbal în care nu apare CNP-ul - 0e25020354bb64d9bef717f5c6ccde10.jpg
Potrivit legii, procesul verbal de contravenție din care lipsește un element esențial este lovit de nulitate. Nulitatea se constată fie din oficiu, fie pe cale judecătorească. Dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale de anulare, puteți solicita instanței înlocuirea sancțiunii primite cu avertisment.
Din păcate, atunci când sunt puși în fața unor situații de acest gen, oamenii, fie nu sunt vigilenți, fie nu sunt corect informați asupra căilor legale de atac a contravenției respective.

"Pe data de 26.05.2008, am reclamat la 112 că am fost agresat fizic și verbal de o persoană cunoscută a Secției 4 de Poliție, în scara blocului. La venirea echipajului, atacurile verbale asupra mea nu s-au oprit, fapt ce a dus ca în urma replicilor noastre, să fim amendate ambele părți. Respectiva persoană a primit procesul verbal, în schimb eu l-am semnat, dar nu l-am primit, pentru că n-am știut CNP-ul. La scurt timp m-am prezentat la secție pentru a ridica documentul, dar mi s-a spus că echipajul era pe teren și să revin. Am revenit în după-amiaza aceleiași zile, însă echipajul tot nu era. Am lăsat o sesizare sub nr. 528149/26.05.2008, prin care am spus cele întâmplate și am solicitat procesul verbal. Nu am primit răspuns, așa că am mai făcut o nouă sesizare înregis-
trată cu nr. 528163/29.05.2008. Neprimind niciun răspuns, în luna august 2008 m-am prezentat din nou la Secția 4, unde mi s-a spus că procesul verbal este nul datorită faptului că nu are CNP și că nu este nevoie să plătesc amenda, că nu va fi trimis la Financiar. Surpriza a apărut la începutul acestei luni, când m-am prezentat la Secția financiară să plătesc taxele pe 2010, unde am aflat că trebuie să achit și acea amendă, care era de 200 lei, plus penalități. M-am dus din nou la Secția 4 dar ofițerul de serviciu mi-a spus că trebuia să fac plângere atunci și nu acum. Eu am afirmat că am făcut două plângeri, dar mi s-a atras atenția că trebuie să plătesc amenda chiar dacă nu are CNP, că fapta e faptă. Oare fapta a fost faptă? Doresc scoaterea procesului verbal din baza de date a Fiscului, pentru că nu înțeleg de ce este de vină contravenientul pentru nulitatea procesului verbal?" – se întreabă B. Ionut, din Constanța.

Contestația se depune în 30 de zile
În urma verificărilor efectuate în arhivă, agentul Andreea Derpeș - din cadrul Secției 4 Poliție, ne-a spus că dacă cititorul nostru ar fi depus o contestație în termenul legal de 30 de zile scurs de la constatarea contravenției, prin care să ceară anularea procesului verbal din cauza lipsei CNP, acesta putea fi anulat. În același timp, a confirmat că B. Ionut a depus două plângeri la poliție, însă în niciuna dintre ele nu a contestat procesul verbal, ambele cuprinzând relatarea acelei stări conflictuale, situații pe care le-a reclamat și la Parchet, ele făcând obiectul unui dosar penal. Mai mult, bărbatul nu a specificat, în procesul verbal, că ar avea obiecțiuni asupra contravenției aplicate.
În aceste condiții, alternativele sunt fie plata acelei amenzi, fie formularea unei contestații în instanță - singura în măsură să aprobe sau să respingă acest demers.

De reținut!
Cei care sunt surprinși în astfel de situații este bine să știe că procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1439 secunde