Sărăcia românilor îngreunează creșterea creditării

341
1 min citire
Sărăcia românilor îngreunează creșterea creditării - c5d590683c0fa48aee0f85cd43261d8a.jpg
Sărăcia populației este un factor limitativ al creșterii creditării, în condițiile în care activele financiare ale românilor sunt aproximativ egale cu datoriile acestora, a declarat economistul-șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea.
"Românii au de două până la trei ori mai puține active financiare decât alte țări din regiune, ceea ce arată că populația este de două - trei ori mai săracă. De regulă, populația este creditorul net al sectorului bancar", a explicat Valentin Lazea.
Astfel, nivelul activelor financiare din România este de aproximativ 33 miliarde euro, în timp ce în Ungaria, activele financiare, respectiv depozitele populației, investițiile în fondurile de pensii, fondurile mutuale sau pe bursă, se cifrează la aproape 65 miliarde euro.
Pasivele financiare, respectiv datoriile, sunt în România, de aproximativ 32 miliarde euro, în timp ce în Ungaria acestea sunt de 36 miliarde euro.
"Populația României pare să-și fi atins limita de îndatorare, spre deosebire de cea din Ungaria sau Cehia", a punctat reprezentantul BNR.
Problema sărăciei nu poate fi rezolvată prin dublarea veniturilor, ci prin creșterea productivității, care va avea loc doar odată cu îmbunătățirea generală și masivă a sistemului educațional.
"E un mit că avem o forță de muncă educată, bine calificată. Dacă investitorii ar vedea o productivitate mare la români, nu ar avea nicio problemă să plătească aceleași salarii ca în Cehia sau Slovenia", a mai spus Valentin Lazea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0353 secunde