Peste instanță nu se trece
Cristiana Dante, din M. Kogălniceanu: Adopția în sine este încuviințată de către instanța judecătorească, însă numai după ce copilul a fost încredințat pentru 90 de zile familiei care dorește să-l adopte, astfel încât instanța să poată aprecia, rațional, asupra relațiilor de familie care s-ar stabili dacă adopția ar fi încuviințată. Chiar și după încuviințarea adopției de către instanță, DGASP este obligată să urmărească și să întocmească rapoarte trimestriale cu privire la evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și părinții adoptivi pe o perioadă de cel puțin doi ani după încuviințarea adopției. Dacă rezultatul evaluării este nefavorabil, adoptatorul are dreptul să solicite DGASPC, atenție, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatului, reevaluarea. Chiar și rezultatul nefavorabil al reevaluării poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la tribunalul de la domiciliul adoptatorului.
Consimțământul părinților naturali
Referitor la consimțământul părinților naturali, este nevoie de acordul ambilor, chiar dacă aceștia au fost decăzuți din drepturi. Totuși, este suficient numai acordul unui părinte în cazul în care celălalt este declarat mort sau dat dispărut. După ce consimt adopția în fața judecătorului, părinții naturali au la dispoziție 30 de zile să se răzgândească, nici mai mult, nici mai puțin, adopția fiind un lucru extrem de serios, de care ambele părți trebuie să fie conștiente din start, existând situații când și adoptatorii au cerut desfacerea adopției.
Reglementări
Marica Stelea, din Constanța: Casierul unei asociații de proprietari răspunde de efectuarea de încasări și plăți în numerar, cu respectarea prevederilor regulamentului operațiunilor de casă. La asociațiile care optează pentru conducerea contabilității în partidă simplă, administratorii de imobile pot cumula și funcția de casier.
Adresa M.E.C.
Valentina Alexe, din Constanța: Adresa Ministerului Educației și Cercetării este următoarea: str. General Berthelot nr. 28-30, sector 1, 010174, București. Nimeni nu vă interzice să vă adresați direct ministerului, dar de regulă, se recomandă să fie sesizate, mai întâi, instituțiile locale. Este dreptul dumneavoastră să optați pentru oricare dintre aceste formule.
Schimbarea domiciliului
Laura Troiță din Lumina: Pentru schimbarea domiciliului, dosarul trebuie să conțină buletinul de identitate, certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, dacă este cazul, actul prin care se face dovada deținerii spațiului locativ respectiv (contract de vânzare-cumpărare sau contract de închiriere), livretul militar, dacă este cazul, precum și certificatele de naștere pentru minorii sub 14 ani care îl însoțesc pe titular la noul domiciliu.