Apeluri de la cetățeni

319
1 min citire
Timpul de muncă
Luminița Tudor, din Constanța: Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 -2010, la art. 10, prevede că la solicitarea comună sau a uneia dintre părțile negociatoare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, Comisia paritară constituită la nivelul Contractului colectiv de muncă unic la nivel național se va întruni în regim de urgență și se va pronunța asupra cererii de extindere a perioadei de referință, prevăzută de art. 111 din Codul muncii, pentru ramuri sau sectoare ce nu sunt prevăzute în anexe și pentru care s-au prezentat solicitări l Dacă munca se efectuează în schimburi, durata timpului de muncă va putea fi prelungită peste 8 ore pe zi și peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă maximă de 3 săptămâni, să nu depășească 8 ore pe zi sau 48 de ore pe săptămână.
Reglementare
Mara Dinu, din Constanța: În orice anunț publicitar și în orice ofertă pentru un contract de credit destinat consumatorilor, afișate în locuri publice, prin care o persoană declară că acordă un credit sau intermediază încheierea unui contract de credit și prin care se indică o dobândă sau orice alte cifre referitoare la costul creditului, trebuie să se menționeze dobânda anuală efectivă, în mod clar și inteligibil, iar scopul comercial al acestor informații trebuie să fie expus foarte clar, prin folosirea limbajului obișnuit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0266 secunde